Episcopul Sinesie Jivanovici a contribuit la menținerea ortodoxiei în părțile Aradului

Ziua de 14 martie 1768 ne amintește de trecerea la Domnul a Episcopului ortodox Sinesie Jivanovici al Aradului (1 sept. 1751-14 mart. 1768), ierarhul preocupat de atitudinea fundamentală a Arhipăstorului, aceea de ascultare a Duhului Sfânt, Cel care dă viață Bisericii și o însuflețește. Cu tăria Sa creatoare și reînnoitoare, Duhul susține mereu nădjdea poporului lui Dumnezeu care merge în istorie și susține mereu, ca Mângâietor, mărturia creștinilor.  Episcopul Sinesie a iubit pe cei care în acele vremuri au fost ostili credinței, a binecuvântat pe cel care au vorbit de rău, a salutat cu un zâmbet pe cei care poate că nu meritau asta, s-a străduit să opună prepotenței blândețea, uitând umilirile îndurate. Datorită strădaniilor sale misionare s-a putut menţine ortodoxia vie în părţile Aradului, în districtul Hălmagiu şi, mai ales, în Bihor (aici a făcut şi o lungă vizită pastoral-canonică în 1759, cercetând 271 de sate), întocmind şi o statistică a clerului şi credincioşilor bihoreni (altă statistică asemănătoare a făcut și pentru Arad). În circularele trimise de Episcopul Sinesie Jivanovici al Aradului locuitorilor ortodocși din comitatul Bihor, aceştia erau îndemnaţi la „mărturisirea credinţei pravoslaviei” (24 decembrie 1754). În rândul românilor se înregistra conştiinţa că aparţin legii ortodoxe pravoslavnice.
Limbajul său a fost cel    al Evangheliei
Episcopul Sinesie s-a lăsat mereu îndrumat de Duhul lui Hristos, care s-a jertfit pe Sine însuși pe Cruce, pentru ca să putem fi „canale” prin care curge dragostea Sa. Aceasta este atitudinea, aceasta a fost conduita ierarhului Sinesie. Limbajul său a fost cel al Evangheliei: „da, da; nu, nu”; atitudinile sale cele ale fericirilor și calea sa cea a sfințeniei. A ctitorit Mănăstirea cu hramul „Sf. Simeon Stâlpnicul” – cu clădirile anexe – (biserica a fost ridicată între anii 1760-1762) din Arad Gai, mănăstire ctitorită și în contemporaneitatea noastră de Înaltpreasfin­- țitul Părinte Dr. Timotei Seviciu. În acest locaș se celebrează neîntrerupt o liturghie existențială: aceea a bunătății, a iertării, a slujirii, într-un cuvânt, Liturghia iubirii. Episcopul sârb Sinesie a iubit preoții, preocupându-se de formarea lor liturgică și duhovnicească, bine știind faptul că atunci când în inima noastră își găsește loc cel mai mic dintre frații noștri, însuși Dumnezeu este cel care găsește loc. Iar când acel frate este lăsat afară, însuși Dumnezeu este cel care nu este primit. O inimă goală de iubire este ca o biserică desconsacrată, scoasă din serviciul divin și destinată pentru altceva. Episcopul Sinesie a privit realitatea vremii așa cum a fost, nelăsându-se distras de alte interese, de alte perspective. A desfășurat o bogată activitate culturală, Sinesie Jivanovici însuși vorbea, fluent, sârba, româna, slavona, greaca, latina, rusa, germana, franceza şi maghiara. În 1761 a tipărit la Râmnic cartea intitulată Pravila de rugăciuni a sfinţilor sârbi. Prin urmare, se pot înțelege cuvintele de apreciere ale de generalului austriac Charles De Ville (membru în diferite comisii aulice imperiale. Cele peste 50 de rapoarte despre starea românilor ale generalului de Ville pot fi lecturate în cadrul fondului arhivistic al Deputăţiei Aulice Ilire, care se găseşte azi în Arhiva Voivodinei, Novisad) la adresa Episcopului Sinesie, care-l numea „unul dintre cei mari rafinaţi ortodocşi care există”. Sinesie a fost păstorul zelos care și-a dedicat viața lui slujirii lui Dumnezeu și fraților, dedicat fiind vocației și slujirii lui aduse Bisericii, pe care a iubit-o așa cum este iubită o mireasă.
Arhim. Teofan Mada