UTA a trecut la scor de neprezentare de Dacia Unirea Brăila reușind să facă un meci perfect. Eroul grupării arădene a fost puștiul Dennis Man, care a realizat un hattrick, confirmând forma excep­țională în care se află în acest început de sezon. Atacantul de 17 ani a ajuns, astfel, la cinci reușite în doar trei partide și se anunță unul dintre jucătorii cei mai importanți ai UTA-ei în acest sezon.
„E prima dată de când sunt la seniori când reușesc să înscriu trei goluri cu capul, chiar și eu m-am mirat de acest lucru. Aș vrea să fie așa mereu, să marchez de acum înainte doar cu capul, important e să intre în plasă. Nu a fost să fie să dau și golul patru, dar eu sunt bucuros chiar dacă dau doar trei pase de gol într-un meci și nu marchez eu. Doar să câștige echipa“, a declarat Dennis Man.
Acesta a primit la partida de sâmbătă două pase de gol de la Burlă și una de la Strătilă, toate cele trei centrări fiind perfecte și transformate în reușite de puștiul arădean: „Atât Strătilă, cât și Burlă, m-au ajutat mult aici la UTA, mi-au dat multe pase bune, sunt jucători foarte buni și îi respect. Pentru mine e important să îmi ajut echipa atunci când antrenorii apelează la mine și să obținem cât mai multe puncte. Pe o căldura ca cea de astăzi e greu să joci, mai ales că am întâlnit și o echipă bună, una dintre cele mai bune din acest se­zon, însă am reușit să punctăm și să ne facem jocul ușor. Sper să câștigăm meci de meci, să adunăm punc­te și să ne menținem locul acolo sus unde ne e locul“, a încheiat Dennis Man.
La finalul partidei, valorosul ata- cant a primit mingea cu care s-a jucat ca și cadou pentru hattrick-ul reușit, iar toți colegii și staff-ul tehnic și admi­nistrativ s-au semnat pe balon ca semn de recunoștință pentru prestația utistului.

Recomandările redacției