În ultimii ani, s-au găsit tot mai multe voci, care au ajuns să pună la îndoială faptul că Iisus Hristos ar fi cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Acela care a coborât pe Pământ, pentru a arăta tuturor popoarelor lumii calea către cer. Baza afirma­țiilor au rămas întotdeauna speculațiile. Amintesc doar câteva nume: Dan Brown, Simcha Jacobovici sau Mariano Fernandez Urresti, scriitori ale căror cărți rămân în zona literaturii beletristice.
Dacă vrem să ne amuzăm pe seama „gândirii știintifice” a scriitorilor cărţii  „Mormântul lui Iisus și al familiei sale”(Editura Paralela 45, București, 2007), putem să facem acest lucru fără să ne străduim prea mult. Simcha Jacobovici, Charles Pellegrino au determinat anumiți cercetători să intre în jocul lor fără însă să accepte și studii după metodele creștinismului, aplicate asupra mormântului cunoscut de mii de ani, al Domnului Iisus. Dacă s-ar fi procedat astfel, dacă
s-ar fi pus în comparație rezultatele celor două tipuri de cercetări, cred că lumea ar fi putut lua mult mai în serios demersul lor.
Titlul ar fi fost, fără îndoială, altul. Așa însă, ce concluzii putem desprinde din întreaga carte și din studiile făcute? Căci un „studiu științific” transmis publicului nu este presărat cu exclamații, marcând pueril uimirea, de exprimări metaforice precum „ecuația lui Iisus”, „ factorul surpriză”, etc.: „Iată cum funcționează factorul surpriză. Simcha, știu că ai zis UAU când ai citit Mariamne și când ai aflat că aceasta ar putea fi Maria Magdalena. Știu că tu crezi că numele Jos, e ca frate al lui Iisus este foarte important. Acesta este factorul UAU sau ceea ce numesc eu factorul surpriză”.  (op. cit, pag. 161)
Dovezi neconcludente
Nu acesta este stilul abordat în textele știintifice. Dimpotrivă, un asemenea text se cerea scris după consumarea surprizelor și eventual, după o profundă cântărirea a lor. Și apoi, autorii amintiți, precum și apropiații lor, spun că au reușit să dovedească, prin analiza ADN-ului osuarelor Iisus-fiul lui Iosif și al Mariamnei că în mormântul respective, „acestea sunt vechi de câteva sute de ani” și că nu aparțin unor persoane care ar fi fost înrudite.
Dar această descoperire înseamnă că acele osuare sunt ale lui Iisus Mantuitorul și ale Mariei-Magdalena? Nici măcar dumnealor nu susțin cu certitudine acest lucru, și niciun cercetător care i-a sprijinit nu o poate dovedi, fără a stârni dubii. Foarte mare zarvă fac cei doi autori, ca si Dan Brown în romanul său, despre faptul că evagheliile gnostice spun că Maria Magdalena era o „însoțitoare” apropiată a Domnul Hristos. Ei insistă, fără a putea analiza prin  cunoașterea Duhului Sfânt, asupra ideii că „În lumea biblică a cunoaște ar avea un sens foarte special și intim.”(idem, pag.243) Dumnealor și mulți alții care limitează „cunoașterea” spre a combate sau a deteriora adevărul scriptural, nu știu că sensul amintit se referă la faptul că nu suntem chemați să Il cunoaștem pe Dumnezeu „de la distanță”, ca de la Televiziune să spunem, ci dimpotrivă, suntem chemați, toți, să ne realizăm o relație cât mai apropiată cu El, printr-o unitate a Duhului. Dar, dacă nu știm Cine este Duhul Sfânt și cum acționează Acesta?
Apoi, în Scriptură, cunoașterea înseamnă și a cunoaște fericirea divină; a cunoaște durerea, dar și a-ți cunoaște păcatul, a cunoaște că mâna lui Dumnezeu este peste noi , a cunoaște răzbunarea lui Dumnezeu. Sau aceste sensuri ale verbului nu trebuie să le băgăm în seamă?  Atunci, cum să credem și să acceptăm ceea ce susțin Simcha, Pellegrino, și alții ca dumnealor, câtă vreme nu sunt documentați și prin cunoașterea dumnezeiască, aceea a Duhului Sfânt ?
„Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt”
Despre adevăratul mormânt al lui Hristos Cel viu putem afla din Noul Testament, dar și din mărturiile semenilor noștri care au fost în pelerinaj acolo. Toți cei patru evangheliști ai Noului Testament adeveresc faptul că trupul lui Iisus Hristos a fost luat de pe crucea Golgotei de către Iosif. Dintre evangheliști numai doi au fost apostoli, ceilalți fiind Marcu (aparținând unei familii creștine înstărite ) și Luca (intelectual cunoscut al timpului, de profesie medic). Iosif era din Arimateea (o cetate a iudeilor), sfetnic al Soborului preoților, dar care nu luase parte la sfatul de prindere a lui Iisus, deoarece aștepta Imparăția lui Dumnezeu și credea în învățăturile lui Iisus. El este cel care a cerut de la Pilat trupul lui Mântuitorului, a asigurat pânza pentru îngropare și a pus trupul chiar în mormântul său, recent săpat în stancă. „Femeile care veniseră cu Iisus din Galileea au însoțit pe Iosif; au văzut mormântul și felul cum a fost pus trupul lui Iisus în el.” (Ev. după Luca, cap.23, v.55) Evangheliile consemnează că aceleași femei au venit la mormânt după trecerea sabatului (care se respectă de către toți iudeii și astăzi), adică duminica, însemnând a treia zi după înmormântarea Domnului. „Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru și n-au găsit trupul Domnului Iisus.” ( Luca, cap.24, v.2-3 )
Studiind și Biblia, cei care acceptă doar varianta „surpriză” ar putea vedea, cu siguranță, că la mormântul gol au venit mai multe femei dintre cele care L-au însoțit pe Domnul în ziua înmormântării, așadar nu doar Maria Magdalena. Soldații romani puși să păzească mormântul au tremurat de frica celor întâmplate, iar mai marii lor le-au cerut să spună că iudeii au furat trupul lui Hristos.
De ce oare nu analizează scriitorii moderni și scrierile vechi de mii de ani, canonizate datorită adevărului și importanței lor pentru întreaga omenire? Întrebare cu răspuns pe măsura celui sugerat chiar de ei: deoarece sunt interesati doar de senzație, dorind să ofere surprize!
Așadar cartea scriitorilor Simcha si Pellegrino este una serioasă sau dimpotrivă, o glumă facută pe seama creștinilor cu scopul de a crea dezorientare, clătinând valorile morale ale creștinismului?
Da, Iisus Hristos este fiul lui Dumnezeu!
Da, Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, al singurului Dumnezeu adevărat, Cel care, din iubire,
S-a revelat de atâtea ori oamenilor, atât în vechime cât și astăzi.
Desigur, noi putem afla despre acest unic și minunat lucru, doar prin dorința noastră de a ne descoperi ca oameni prin raportare chiar la Dumnezeu. Dacă stăm fără să facem nimic, nici Dumnezeu nu ni se va revela. Dacă însă Il căutăm prin credință, încercând să stabilim prin intermediul rugăciunii, o relație cu El, fără îndoială că vom  afla ceea ce dorim. Din păcate, mulți nu cunosc conținutul Sfintei Scripturi, nu își fac timp să Îl descopere acolo pe Dumnezeu și Cuvântul Său către oameni.
Aproape toate cărțile Vechiului Testament anunță nașterea și minunile pe care Iisus Fiul avea să le facă prin Tatăl. Toţi proorocii trimiși de Dumnezeu poporului Său ales au vestit, într-o formă sau alta, lucrarea Tatălui prin Fiul, lucrare care va străbate veacurile și care va avea în vedere salvarea întregii omeniri. Străduindu-ne să-L cunoaștem pe Dumnezeu și lucrarea de salvare a lumii, vom înțelege toate acțiunile pe care El, Creator și Tată le-a înfăpătuit pentru noi, dar mai ales, vom cunoaște dragostea Lui pentru toți oamenii, bunătatea, dar și dreptatea Sa unică.
Prorociri semnificative
Mă voi opri, spre evidențierea acestui adevăr, doar la câteva proorocii semnificative peste timp.
În cartea Genezei, la cap. 3, v. 14 și 15, ni s-a păstrat chiar cuvântul lui Dumnezeu prin care, în vremurile de început, a mustrat pe satana pentru îndrăzneala de a fi amăgit femeia: „Domnul Dumnezeu a zis șarpelui: «Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat ești între toate vitele și între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieții tale, să te târăști pe pântece și să mănânci țărână. Vrajmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul».”
Trebuie să înțelegem de aici ceea ce chiar istoria creștinismului ne-a demonstrat. Este prima făgăduință care face parte din planul lui Dumnezeu de salvare  a lumii de sub robia satanei. Știm că șarpele este simbolul răului, el fiind identificat în Biblie cu satana sau diavolul. Este extraordinar să vedem, în cazul în care ne propunem să înţelegem, că Dumnezeu a arătat pentru omenirea întreagă, ca într-un tablou, ceea ce a urmat să se întâmple. „Sămânța femeii” este chiar Iisus, Cel care se va naște din femeie. „Sămânța șarpelui” este satana, toți îngerii și aliații lui. Dumnezeu a arătat atunci, conflictul spiritual care s-a deschis între cele două „semințe” (urmași). Cel ce se va naște din femeie va zdrobi capul satanei, (prin referire la biru­ința deplină a lui Hristos asupra răului), chiar dacă, aceasta va avea putere să îi zdrobească călcâiul. (referința este la supliciul lui Hristos de pe Golgota)
Sămânța femeii este Mesia Eliberatorul, descendent din neamul lui Avraam. Toate neamurile pământului vor fi binecuvâtate în Hristos-Fiul.  (Geneza, cap.18, v. 18 ). Faptul acesta este întărit de Noul Testament, carte de căpătâi pentru toți creștinii. Cităm din cuvântarea pe care sfântul apostol Petru le-o adresează israeliților: „De asemenea, toți proorocii, de la Samuel și ceilalți, care au urmat după el, și au vorbit, au vestit zilele acestea. Voi sunteți fiii prorocilor și ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinții noștri, când a zis lui Avraam: «Toate neamurile pământului vor fi binecuvâtate în sămânța ta». Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Iisus, L-a trimis mai întâi vouă ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.” (Faptele apostolilor, cap. 3, v. 24-26)
Despre faptul că Iisus este Fiul stau dovadă în toate cele patru evanghelii, mărturiile evangheliștilor, ale ucenicilor lui Hristos. Norodul care a fost de față cu prilejul botezului în apa Iordanului a avut sansa de a auzi cu urechilor lui glasul lui Dumnezeu: „Tu ești fiul Meu preaiubit. În Tine îmi găsesc toată plăcerea.” (Luca, cap.3, v. 22)
Toti creștinii știu că Iisus Hristos mai este numit în Biblie Mielul lui Dumnezeu, Cel care se va sacrifica pentru păcatele noastre o dată pentru totdeauna. Trebuie să cunoaștem simbolul jertfei mielului pentru poporul lui Israel. În vremurile vechi, atunci când evreii  nu puteau scăpa de sub robia Egiptului, chiar Dumnezeu-Tatăl Și-a salvat poporul ales prin jertfa de sânge a unui miel. (vezi Exod, cap 12, v.1-14). Această jertfă se va repeta o singură dată, acum nu doar pentru poporul lui Israel ci pentru toate neamurile de pe pământ. Este jertfa Fiului care se va sacrifica pe dealul Golgotei. Așa cum în vechime, mielul a fost mijlocul prin care Dumnezeu i-a scăpat pe israeliți din Egipt, la fel va proceda acum, prin suprema jertfă a Fiului Său. El va muri însă nu spre a scăpa neamurile de sub o robie omenească, ci spre a ne scăpa de sub cea mai grea robie: aceea a păcatului. Cine ar fi putut oare lua pe umerii lui aceasta jertfă? Numai Cine era din Dumnezeu!
Neamurile toate, așa cum adeverește Scriptura așteptau pe Mesia. Așteptau pe Fiul lui Dumnezeu să le izbăvească de dureri, necazuri, de orice vină și spre a primi pacea, adânca pace dumnezeiască! (vezi Faptele ap. cap.15, v.13-35)
Sfânta Scriptură, chiar cuvintele domnului Iisus Hristos, ne avertizează însă să fim cu mare băgare de seamă în „zilele de pe urmă”.: „Căci se vor scula Hristoși mincinoși și prooroci mincinoși; vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși”. (Matei 24, 24)
Este un mare sfat dat de Iisus Mântuitorul, de care este bine să ascultăm, spre a nu da crezare niciunui om care, chipurile, L-ar reprezenta pe Fiul lui Dumnezeu. Credința noastră, veche de peste 2000 de ani, bisericile noastre, să ne fie scut înaintea provocărilor venite din partea oricui, fie persoană, fie asociație, fie altă religie decât creștinismul!
Mare este taina Dumnezeirii și fiecare dintre noi suntem chemați să participăm la aceasta.
Va urma
Voichița T. Macovei

Recomandările redacției