Bătrâna droșcă sovietică, Ion Iliescu, și-a salvat în repetate rânduri partidul, ghicind cu exactitate momentele cruciale, exploatând la maximum imensul bazin electoral constituit din clasa de jos, din oamenii simpli care habar nu aveau de doctrine, cărora chiar nu le păsa că este comunism sau capitalism, principala lor preocupare fiind asigurarea traiului de zi cu zi. Am mai spus-o, dar repet: sloganul celor care au ieșit în stradă în 1989 a fost „Jos Ceaușescu !”, nu pentru că răposatul a fost comunist, ci pentru că a supus poporul la niște privațiuni inacceptabile. Oricât de neverosimil ar părea, masele largi l-au susținut pe Ceaușescu, dar totul s-a rupt în momentul în care, după achitarea datoriei externe a României, acesta, în loc de relaxare, de creștere minimală a veniturilor celor mulți, a decis nu să elimine privațiunile, ci să le amplifice, în scopul acumulării de capital. Cum, adică, ne-ai spus că trebuie să suportăm orice pentru a plăti datoria externă, pentru ca după aceea să ne fie mai bine, iar acum ne spui că trebuie să ne fie mai rău? Din acel moment, Ceaușescu a devenit indezirabil, iar înlocuirea lui cu Iliescu a fost aplaudată de peste 80% dintre români.
Cei care au orchestrat lovitura de stat din 1989 au simțit pericolul și așa a fost lansat sloganul „Jos comunismul!”. Mulțimea l-a scandat, nu pentru că o interesa comunismul sau capitalismul, ci pentru că i s-a spus că trebuie să strige și asta, dacă vrea să scape de Ceaușescu. Divagația nu este întâmplătoare, ci menită să explice situația în care se află astăzi PSD. Iliescu a profitat de instalarea la putere pentru a aduce în fostul FDSN intelectuali, oameni de valoare, oropsiți de către regimul lui Ceaușescu. Iar când a venit momentul, a rebranduit partidul, a înființat PDSR, pentru a lăsa impresia că s-a lepădat de comunism. Apoi, când a fost nevoie, a înghițit PSDR, partidul lui Sergiu Cunescu, schimbând numele partidului în PSD. Și, iarăși, partidul a crescut, ajungând cel mai mare și mai puternic din țară, acaparând puzderie de oameni de la alte partide sau, cu precădere, din așa-zisa societate civilă, dornici să se chivernisească prin politică. Lideri sindicali cu mare potență au fost făcuți oameni politici, au devenit miniștri! Revoluționarii au ajuns oameni politici ai PSD, punând umărul la greu la menținerea supremației acestui partid.
Acum, fostul europarlamentar Ioan Mircea Pașcu, dezamăgit că a fost „faultat” de PSD, la alegerile europarlamentare, vine și spune că, la Congresul din 29 iunie partidul are șansa reală să scape de „pripășiții din alte partide, cocoțați la conducere”. „Ce, nu mai există pesediști 100% care să își conducă partidul ?”, întreabă retoric fostul europarlamentar. Răspunsul este simplu: ba, da mai există, dar degeaba vrei să-i pui pe mastodonții foști FSN-iști, foști FDSN-iști, foști PDSR-iști, să conducă partidul, din moment ce nu mai există nici măcar 10% din electoratul care i-a susținut. Au murit, ce poți să le faci? Dacă te pui să-i elimini pe toți cei care au venit la PSD, nu singuri, ci cu organizații și votanți, cu ce mai rămâi? Eliminându-i, ți-i faci dușmani, pierzi tot ce ți-a adus fiecare în parte și rămâi cu praful de pe tobă. Codrin Ștefănescu, Lia Olguța Vasilescu, dar și alții, sunt traseiști, cum spune Pașcu, dar, dacă sunt îndepărtați, vor fi primiți cu brațele deschise în altă parte. Așadar, nu cred că PSD își va permite să îi elimine. Pentru simplu motiv că, acum, la putere în PSD nu mai sunt mastodonții, ci tocmai viniturile! Bătălia internă în PSD este în toi. Nu sunt chiar sigur că este reală sau doar mimată, pentru a adormi vigilența adversarului, dar înclin spre a doua variantă. Asemenea, nu cred că războiul PNL cu USR este real, pot să pun pariu că, în cele din urmă, USR va contribui masiv la campania prezidențială a lui Iohannis. Dar, doar în turul doi! Sau, atenție, în funcție de ce vrea mutter Merkel, PNL va fi, în turul doi al prezidențialelor, agent electoral al lui Cioloș!

Recomandările redacției