Halmagiu 2 halmagiu panoramaDacă în numerele trecute ale cotidianului nostru am făcut referire la istoricul comunei Hălmagiu – până în perioada interbelică – vrem să  evidenţiem câte ceva din dezvoltarea edilitară a Hălmagiului în perioada contemporană, perioadă loca­lizată de către istorici între anul 1944 şi până în zilele noastre. Indiferent de faptul că am cunoscut şi cincizeci de ani de comunism, între anii 1947-1989, chiar şi în acest interval de timp s-au făcut destule lucruri bune pentru comunitatea moţilor din Ţara Hălmagiului. Desigur, în perioada comunistă amprenta edililor locali, sau a primarilor, cum îi numim noi, este una destul de ştearsă, deoarece organele de partid şi de stat din acea vreme nu încurajau afirmarea indivizilor, ca entităţi individuale. Dimpotrivă, ceea ce conta era colectivitatea şi „conducătorul iubit”, pentru care şi în numele căruia se turna fiecare lingură de ciment. Cu toate acestea, făcând astăzi o analiză a investiţiilor din acele vremuri, constatăm că Ţara Hălmagiului nu a fost ocolită din acest punct de vedere. Încă mai trăiesc bătrâni care îşi amintesc de perioada în care s-a introdus curentul electric în gospodăriile din comuna noastră, la început în localitatea de reşedinţă, iar mai apoi şi în satele aparţinătoare. Electrificarea – cum este cunoscut în istorie acest proces edilitar – a început la Hălmagiu în anul 1958 şi s-a încheiat în anul 1966, când reţeaua construită pe stâlpi de brad s-a extins şi spre Leştioara, Bodeşti, Băneşti, Cristeşti, Brusturi, Poenari, Ţărmure şi Tisa. Stâlpii de brad erau arşi în partea care intra în pământ pentru a nu putrezi, iar ridicarea acestora se făcea de către oameni cu ajutorul furcilor. Apoi electricienii se căţărau că „pisicile” pe stâlpi – de fapt nişte ghiare cum folo­sesc uneori alpiniştii – şi făceau racordurile pe suporţi de sticlă sau de porţelan. Firele erau apoi trase în gospodăriile oamenilor şi întinse prin ţevi de plastic. Din rămăşiţele de astfel de ţevi îşi construiau copiii puşti cu câlţi de cânepă, sau îşi făceau fluiere. Îmi mai amintesc şi eu bucuria electrificării, materializată în lumina „tare” a becurilor de o sută de „waţi”, care-i uimea pe oameni. Precaute, gospodinele noastre încă mai păstrau – după cum unele mai păstrează şi astăzi – lămpile cu petrol, pentru orice eventualitate. Din nefericire, mai ales în ultimii cinci-şase ani de „comunism”, desele întreruperi de curent electric justificau pe deplin precauţia hălmăgencelor de odi-nioară, iar lămpile ajunseseră iarăşi la mare căutare. Chia în perioada electrificării au început să apară şi primele aparate de radio alimentate la curent electric, mari ca nişte lăzi de zestre. Erau radiouri pe lămpi, care se „încălzeau” extrem de greu şi duminica după-amiază, oamenii se strângeau în jurul unui asemenea aparat – dacă aveau aparate de radio vreo şapte-opt oameni din toată comuna în acele vremuri grele din punct de vedere economic – şi ascultau: ştiri, muzică sau transmisiuni sportive. Apoi urmau, fireşte, comentariile… Televizoarele au apărut mult mai târziu, mai ales după anul 1965. Aproape în paralel cu electrificarea au început şi lucrările de modernizare a drumurilor judeţene şi comunale. Vorbim, fireşte, de pietruirea acestora, deoarece tentativele de asfaltare au apărut cu mult mai târziu. Între anii 1967-1968 a fost asfaltat drumul care face legătura cu piaţa de alimente, precum şi platoul acesteia, astfel că toţi comenrcianţii de produse agro-alimentare s-au bucurat că au scăpat de noroaie pe perioada ploilor. Tot în anul 1967 a fost iniţiată şi o acţiune de anvergură pentru înfrumuseţarea localităţilor, când au fost plantaţi foarte mulţi arbori ornamentali de-a lungul străzilor principale, iar elevii de la şcoala generală au fost susţinuţi pentru amenajarea de rondouri de flori şi, mai ales, pentru întreţinerea spaţiilor verzi. Ca urmare a preocupării profesorilor şi edililor din acea vreme, în anul 1968 comuna Hălmagiu a primit premiul I pe raion, fiind răsplătită cu suma de 25.000 de lei, cu care au fost achiziţionate birouri, scaune şi alte accesorii pentru Primărie, pentru Şcoala Ge­nerală şi pentru Căminul cultural. Între anii 1981-1982 au fost construite şi două mari poduri de beton, unul peste Valea Hălmagiului şi celălalt peste Crişul Alb, în vederea optimizării traficului rutier. Apoi, în anul 1983 a fost construit şi primul bloc de locuinţe în localitatea Hălmagiu, care avea şase apartamente şi era ridicat pe trei niveluri. Cel de-al doilea bloc, din imediata vecinătate a supermagazinului Cooperaţiei de Consum, a fost ridicat în anul următor, parterul acestuia fiind prevăzut cu spaţii comerciale. Nu putem uita nici investiţiile în infrastructura localităţii de înainte de anul 1989, respectiv asfaltarea unor trotuare, amenajarea străzilor principale, construirea Căminului cultural, a magazinului Cooperaţiei de Consum – unul dintre cele mai impozante edificii de acest fel din regiune – precum şi ridicarea noului imobil al Şcolii Gene­rale, pe două etaje. Pe plan economic a fost înfiinţată secţia de confecţii şi ţesături de la Hălmagiu, care oferea locuri de muncă pentru femeile din comuna noastră, făbricuţa de lapte şi o serie de magazine în majoritatea localităţilor aparţinătoare, care aprovizionau populaţia cu lucrurile trebuincioase.

Recomandările redacției