Eugen Teodorovici: Uniunea Bancară este soluția!

0
120

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a discutat despre avantajele Uniunii Bancare în România, luni, la Bruxelles.
„Avem în vedere următoarele domenii principale: aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare, inclusiv prin consolidarea Uniunii Bancare şi dezvoltarea în continuare a Uniunii pieţelor de capital, o impozitare echitabilă şi eficientă; asigurarea coordonării şi cooperării politicilor economice la nivel european, pentru consolidarea performanţelor şi întărirea rezilienţei economiilor”, a declarat, luni, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, în cadrul unei conferinţe la Bruxelles, Mediafax.ro
Finalizarea Uniunii Economice şi Monetare este de fapt o prioritate bine cunoscută în special de conducerea Consiliului din România, iar aceasta va face clar diferența în cazul pregătirii summit-ului de la Sibiu din 9 mai 2019, a mai susținut ministrul român al Finanțelor.
„Datorită eforturilor statelor membre, cât şi a acţiunilor întreprinse la nivel european, pentru aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare, Europa a reuşit să îşi revină din criză. Arhitectura economică şi monetară a Uniunii este acum mai puternică, dar sunt necesare eforturi pentru o suplimentare, ca să se ajungă la întregul său potenţial, cu un impact asupra prosperităţii şi stabilităţii economiei europene în ansamblu”, a adăugat Teodorovici.
Potrivit Mediafax.ro, oficialul român a reamintit că, la summit-ul euro din decembrie 2018, liderii europeni au prezentat orientările pentru aprofundarea UEM.
„Aceştia au solicitat ca modificări necesare la tratatul privind mecanismul european de stabilitate să fie pregătite până în iunie 2019, inclusiv avansarea şi înregistrarea de progrese în domeniul Uniunii Bancare şi al pieţelor de capital, pentru care se aşteaptă, de asemenea, un acord, până în iunie 2019, cu privire la caracteristicile instrumentului bugetar, pentru convergenţă şi competitivitate pentru zona euro. Pentru noi, este important ca acest subiect să fie abordat în contextul realităţilor economice din Europa şi necesităţilor tuturor cetăţenilor europeni”, a completat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor din România s-a pronunțat vis-a-vis de reușita demersurilor care nu încalcă nici o valoare dintre cele promovate de România și a susținut că ar trebui asigurată transparența la nivel european în acest proces, pentru asigurarea unui raport de încredere cu statele care nu sunt membre ale zonei euro.
„Întrucât un sector financiar sigur şi rezistent este în interesul tuturor statelor membre şi al cetăţenilor, ne vom strădui să avansăm cât mai mult posibil activitatea cu privire la Uniunea Bancară”, a mai anunţat Teodorovici.
Ministrul român a susţinut că, în prezent, Preşedinţia română lucrează intensiv la finalizarea pachetului bancar, astfel încât să fie adoptat cât mai repede.
„Atunci când acesta se va implementa se va face un pas important în reducerea riscului. Introducerea unui stabilizator comun pentru fondul de rezoluţie este o altă prioritate importantă legată de Uniunea Bancară”, a mai spus Teodorovici.
Claudiu Mariș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.