Euroscepticismul, costum de paradă

0
106

Stăm în faţa unei cumpene politice – mă rog, adusă în faţa noastră de politicieni – care ne macină talk-show-urile, matinalele, ne crispează gândirea ori de câte ori apucăm un post care dezbate: e bine sau nu să fim în Uniunea Europeană? Suntem stăpânii propriei noastre sorţi sau aleşi ca zonă tampon a unei Europe care ne tolerează, nu ne acceptă? Dacă scoatem contextul politic din această ecuaţie, rămâne totuşi dilema: e mai bine sau nu în Uniunea Europeană?

Singurul argument al euroscepticilor este felul în care ne prezentăm în faţa mai-marilor UE, nu ideea dacă ne prezentăm sau nu. În rest, orice discuţie referitoare la apartenenţa noastră la marea familie europeană ar trebui tran­şată direct şi discret.
De fapt, poziţia României în UE trebuie să fie una singură: membru cu drepturi depline, dar şi cu obligaţii pe măsură. Balanţa înclină şi de o parte şi de alta: nu avem aceleaşi drepturi, pentru că nu suntem primiţi în Spaţiul Schengen, dar nici nu ne-am îndeplinit aceleaşi obligaţii ca şi celelalte ţări, fapt subliniat clar în Raportul MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare).
Culmea, doar noi ne considerăm „ruda săracă” a Europei. Însăşi Europa este mult mai tolerantă, atât la nivel instituţional, cât şi la nivel formal, cu România. Am fost în Bruxelles recent şi n-am simţit că sunt român ca sentiment de discriminare, ci doar ca mândrie. S-a vorbit peste tot de bine de România şi oricât am crede că la mijloc este doar vestita diplomaţie occidentală, lucrurile n-au stat aşa. De România s-a vorbit de bine, dar de români, de unii români, s-au spus şi lucruri urâte. Occidentalii ştiu că avem hoţi din buzunare, dar şi „mâini de aur” în construcţii, avem şi cerşetori din gură, din vioară sau din acordeon, dar şi virtuozi la nai sau la pian, că avem escroci şi hoţi de tablouri, dar şi oameni de cuvânt, cât şi pictori de renume, ca să mă păstrez în acelaşi discurs antagonic. Şi (cu riscul de a mă repeta), oricâtă diplomaţie ar arăta occidentalii, faptul că Aradul a fost prezent în inima Europei cu virtuozi ai penelului, ai aparatului foto, cu tradiţia şi obiceiurile vechi, cu mâncăruri specifice şi băuturi pe măsură, arată că partea bună a României este mult mai apreciată decât plăgile pe care le-am exportat involuntar.
Aerul din Parlamentul European mi-a răsfirat şi ultimele dâre de scepticism: Europa ne vrea! Dar, cum e şi normal, ne vrea în anumite condiţii. nu e vorba de un refuz, ci de reguli. Reguli pe care noi le folosim politic, ca pe o armă, aşa cum procedăm şi cu euroscepticismul care, culmea!, este prezent în orice ţară din UE.
Şi, ca să dau un exemplu concret, în aceeaşi situaţie cu noi este şi Bulgaria! De la noi, de aici, din ţară, se pare că Bulgaria nu are reacţie, că s-a resemnat cu amânarea intrării în Schengen. Fals! Bulgarii, ca şi noi, au dezbateri intense în interiorul ţării lor, se simt şi ei izolaţi, renegaţi, nedreptăţiţi. Dar, şi în aceste condiţii, Europa ne tratează la fel, cu aceleaşi argumente, cu aceeaşi măsură, aparent nedreaptă dar care depinde şi – sau mai ales – de noi să se schimbe.
P.S. Sunt, într-adevăr şi alte interese, unele economice, dar ele nu se manifestă într-o politică de stat al nici uneia dintre ţările membre, pentru simplul motiv că nimeni nu-şi permite să aibă o asemenea poziţie. Ca atare, nici noi, ca stat, ca şi clasă politică, ca şi naţiune, nu trebuie să ne facem din scepticism politică de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.