Eutanasiere? Da!

Recent, o ministră a sănătăţii dintr-un stat al Uniunii Europene a propus eutanasierea celor bolnavi şi care n-au bani să-şi vadă de sănătate. Pentru a înţelege tărăşenia, mai trebuie spus că ministra-n cauză a fost membră a Partidului Comunist din ţara-n care s-a născut şi care s-a destrămat, a fost membră prin partide „de stînga” din ţara-n care nu s-a născut dar trăieşte, deci a propovăduit pînă i s-a uscat rujul pe buze umanismul socialist şi-a înfierat cu fălcile-ncleştate capitalismul burghezo-imperialist. Acum, fosta activistă şi-a pus carnetul de comunistă la păstrare, ca icoană deasupra pernei pe care-şi aşterne claia de plete, şi-n locul carnetului roşu ca  para focului strînge-n braţe ideologia capitalistă că e-aproape s-o sugrume.
Sînt deschis spre dezbaterea de idei şi cred că orice idee bună, indiferent că vine dinspre stînga sau dinspre dreapta, este bună dacă serveşte majorităţii (asta înseamnă de­mocraţie), şi-şi atinge scopul dacă este pusă-n aplicare în mod corespunzător. În caz contrar, se va-ntîmpla ce s-a-ntîmplat după cuvîntarea nenorocită a preşedintelui Nicolae Ceauşescu, oraţie-n care viitorul împuşcat spunea că „Să se dea fiecărui ţăran cooperator cîte o sută de metri pătraţi de teren arabil, pe care să cultive grîu, porumb, legume, zarzavaturi, cartofi, fasole şi alte culturi, pentru consumul propriu, iar surplusul să-l valorifice prin contract cu statul”, şi nimeni nu l-a tras de mînecă să-l atenţioneze că-n o sută de metri patraţi nu-i loc nici cît să se-ngroape o familie mai numeroasă. Ăl bătrîn gîndise bine: să se dea fiecărui ţăran un pătrat cu latura de o sută de metri – adică un hectar, dar a vorbit cum nu se poate mai prost – şi s-a făcut cum a zis.  Aşa se face că activişti zeloşi au purces la măsurarea curţilor oamenilor – şi-am văzut cazuri în care omul a rămas şi fără curte, şi fără poteca din drum pînă la casă.
Revin şi reafirm: sînt deschis spre dialog şi spre soluţii folositoare, şi mă declar partizan al eutanasierii ca măsură necesară pentru prezer­varea sănătăţii tuturor. Cum sînt şi democrat înrăit, deci gîndesc la sănătatea întregului corp social, propun eutanasierea politicienilor care îmbolnăvesc societatea pînă la a o aduce la starea de cadavru. Propun să fie eutanasiaţi toţi cei care cer eutanasierea săracilor pe care chiar ei i-au sărăcit cu bună ştiinţă, metodic.
Mi-e teamă însă că, de-ar fi acceptată propu­nerea, lumea ar rămîne brusc fără politicieni, ceea ce n-ar fi rău deloc, dimpotrivă, dar ar trebui lărgite şi lăţite imens cimitirele şi s-ar împuţi planeta de miros de colivă şi de fum de tămîie.
Cum însă propunerea mea de mai sus n-are nici o şansă de-a fi pusă-n practică, este mai mult decît probabil ca propunerea stimabilei comuniste întoarsă pe dos ca mănuşa uzată să fie discutată parlamentar, să fie adoptată cu majoritate şi să fie aplicată democratic, adică „ai bani, trăieşti (chiar dacă ai furat, sau mai ales dac-ai furat – şi-ai cotizat)”, sau mori, fiindcă vorba lui Coşbuc: „Încurcaţi pe-aicea treaba/ şi mîncaţi pilaf degeaba”.