Evanghelia de duminică ne pune în faţa unui lucru foarte greu de realizat: să îi iubim pe cei care ne vor răul

Evanghelia din această duminică este una dintre cele mai importante pericope evanghelice ce se citesc în Biserica noastră. Sfânta Evanghelie ne arată felul de judecată a lui Dumnezeu şi morală creştină cu legile Împărăţiei cereşti, pe care Domnul Hristos ne învaţă să le punem în practică întocmai. De aceea zice: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor asemenea!“.
Această nouă poruncă a lui Dumnezeu este cu totul deosebită de poruncile Vechiului Testament, fiindcă nu numai că ne opreşte să săvârşim răul, dar ne porunceşte şi ne obligă să facem tot binele care ne stă în putere pentru aproapele nostru. Ca să ajungem creştini desăvârşiţi nu este suficient numai respectarea legii care te opreşte să faci răul, sau numai respectarea învăţăturilor omeneşti care spun: „Ceea ce ţie nu-ţi place altuia nu face!“
Dacă tu creştine vrei să nu fii de nimeni nedreptăţit, trebuie ca mai întâi de toate tu să nu faci nici un fel de nedreptate nimănui, tu trebuie să respecţi avutul altuia şi să nu pofteşti niciodată nimic din ceea ce nu este al tău. Domnul Hristos ne învaţă cum să ajungem la desăvârşire şi ne spune: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce va blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi şi vă rugaţi pentru cei ce va supără şi vă prigonesc. Iertaţi şi vi se va ierta, faceţi bine şi daţi împrumut, nimic nădăjduind şi plata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi“. Mântuitorul ne ridică pe o treaptă superioară, zicând aceste vorbe.Tot El a adus în lume noutatea iubirii. De aceea a zis: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum v-am iubit şi Eu pe voi” (Ioan 13, 34). Mântuitorul însuşi precizează: „Aţi auzit că s-a zis: să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău” (Mat. 5, 43).
Trăirea în Hristos şi Creştinismul nu înseamnă numaidecât o viaţă „convenabilă”, comodă şi la îndemâna oricui. Evanghelia de duminică vine cu această poruncă: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”. Nu poate încăpea dragostea împreună cu ura în acelaşi suflet, după cum nu pot încăpea simultan în acelaşi spaţiu lumina şi întunericul. Tot aşa nu poate avea de-a face dragostea, fie ea şi îndreptată către Dumnezeu, cu ura faţă de aproapele. Evanghelia de astăzi este, totodată, poate şi cea mai „cutezătoare”, pentru că ne vorbeşte de un lucru care ne place cel mai puţin: iubirea vrăjmaşilor.
Hristos ne cheamă la mila faţă de cei care ne greşesc, ne nedreptăţesc sau ne batjocoresc. În loc să lăsăm frâu liber mâniei sau unui comportament similar cu al lor, Domnul ne invită să simţim pentru ei compasiune. Este premisa iubirii.
Aşadar, iubiţi pe vrăjmaşi ca să fiţi fiii lui Dumnezeu, să vă asemănaţi Lui, să-I urmaţi Lui. Iubirea tuturor oamenilor, fără excepţie – deci şi a vrăjmaşilor – este un standard dumnezeiesc, este modul de existenţă sau de atitudine a lui Dumnezeu însuşi. De la Dumnezeu îi vine omului o putere extraordinară, care nu se încadrează în puterile firii noastre create şi care nu seamănă în nici un fel cu acestea. Ba mai mult, se manifestă la antipodul puterilor omeneşti. Îmi vine în minte cuvântul Sfântului Pavel: „Puterea lui Dumnezeu în slăbiciune se desă­vârşeşte!”. Acesta este, ceea ce noi numim în termeni teologici, Harul lui Dumnezeu care este o energie dumnezeiască, care nu ţine de ordinea lumii create şi care izvorăşte continuu din Dumnezeu. Este un fel de iradiere binefăcătoare, care se face simţită şi împărtăşibilă în plan duhovnicesc. Acest har discret al lui Dumnezeu ne face, într-o mică măsură, dumnezei, dacă vreţi, şi ne dă puterea de a împlini porunca iubirii vrăjmaşilor.
Nu trebuie să fii bun pentru a iubi pe vrăjmaş, ci trebuie să te întăreşti în slăbiciunea ta, cu puterea dumnezeiască. Mântuitorul Hristos prin Evanghelia Sa nu invită, pur şi simplu, pe cei buni să fie mai buni, iar pe cei răi să fie mai puţin răi sau buni ci ne cheamă să facem saltul de la omenesc la dumnezeiesc, care este un salt uriaş. Viaţa cu Dumnezeu nu înseamnă numai a crede că există Dumnezeu, ci a-ţi trage resursa vitală din Dumnezeu.
„Prin el însuşi omul este lipsit de puterea de a împlini poruncile lui Dumnezeu“, ne mărturiseşte explicit Sfântul Siluan Athonitul în Evanghelia Iubirii Vrăjmaşilor. Iubirea vrăj­­maşilor chiar este necesară pentru mântuirea noastră; cel puţin să mer­gem pe calea dobândirii ei, cel puţin să recunoaştem că n-o avem, însă avem nevoie de ea de la Dumnezeu şi s-o cerem! „Să avem milă pentru toţi, să ne rugăm aşa cum putem, tuturor să le dorim binele şi mântuirea, ca să fim cu adevărat fiii Celui-Preaînalt, Care este bun şi cu cei nemulţumitori şi răi“ (Luca 6, 35) şi Care „vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“!
Monahul Serafim
(Schitul Moneasa)