ChisineuLuni, 1 iunie la ora 15:00 în Piața „Avram Iancu” din Chișineu-Criș a avut loc un eveniment dedicat copiilor cu ocazia zilei lor, organizat de  Casa de Cultură și Primăria Orașului Chișineu-Criș, ajutați de „Guala Pack“ din Nădab.
La eveniment au participat în jur de 800 de copii din Chișineu-Criș și din localitățile din imprejurul orașului, de asemenea au participat și cei de la Cetatea Voluntarilor din Arad.
Programul a fost deschis cu un număr de magie prezentat de magicianul Cătălin Pintea, după care a urcat pe scenă trupa de gimnastică aerobică a Palatului Copiilor din Arad. Pe scenă au mai urcat Trupa Mini­step, formația de muzică populară „Florile Crișului“ din Nădab, Trupa Step Experience, evenimentul a continuat cu două numere de teatru, spectacolul pentru copii „Înaripații“, iar Teatrul de Stat „Regina Maria“ din Oradea a prezentat copiilor piesa „Capra cu trei iezi“. Evenimentul s-a încheiat cu o discotecă pentru cei mici. Pe lângă evenimente artistice copiii au avut la dispoziție un tobogan gonflabil, face painting și animație.
„Aceasta a fost prima ediție organizată, cu succes. Sperăm să organizăm și anul viitor să ne bucurăm împreună cu copiii, de ziua lor. De asemenea, țin să mulțumesc în mod special doamnei Aniela Mladin de la Guala Pack care ne-a fost de mare ajutor“, a declarat Lucian Birta, directorul Casei de Cultură a Orașului Chișineu-Criș.
Emilian Ciorogariu

Recomandările redacției