Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad va fi, astăzi, gazda unui interesant eveniment editorial, avându-i ca protagoniști pe istoricul Maria Alexandra Pantea și scriitorii Lucia Verona și Bogdan Hrib.
De la ora 18.00, instituția de cultură arădeană va găzdui lan­sarea volumului „Relatări din primul război mondial prezentate în presa ecleziastică din Banat”. Lucrarea reprezintă o culegere de texte referitoare la participarea românilor din fosta monarhie dualistă în evenimentele tragice în care omul obișnuit – țăranul de la sat, preotul, învățătorul, meseriașul, a fost des­prins fără voia sa din sânul familiei, din satul sau orașul natal și înrolat în armata austro-ungară, constrâns să participe într-un război care nu era al lui și pe care nu-l înțelegea. Presa ecleziastică în limba română publică în anii războiului (1914-1918) numeroase articole care desigur că treceau prin cenzura regimului, conținând o doză de „patriotism” lipsit de sinceritate, dar în acele clipe necesar și impus de situație.
O oră mai târziu, iubitorii de mister și suspans au parte de un adevărat regal, având șansa de a face cunoștință cu doi autori de romane polițiste în vogă, Lucia Verona, arădeancă la origini și Bogdan Hrib. Aceștia nu vin cu mâna goală, ci aduc cu ei și o antologie de povestiri polițiste/mystery&thriller, „Noir de București”, cu nume consacrate din literatura contemporană care au scris povestiri de gen. Alături de propriile volume, „Crima de la jubileu”, „Moartea zboară cu low cost”, „Misterul de la Casa Scriitorilor” – Lucia Verona, sau „Ucideți Generalul”, „Patimile doamnei mi­nistru” – Bogdan Hrib.
(C.P.)

Recomandările redacției