O deplasarea de risc maxim avea să se transforme într-un coșmar pentru echipa fanion a Aradului. Și nu prin prisma diferenței de scor, ci prin maniera scandaloasă prin care s-au pierdut toate punctele sub Tâmpa. Când ceasul a bătut minutul 90, utiștii se aflau în avantaj pe tabelă, după care arbitrii au pus serios umărul la cele mai urâte clipe trăite de „alb-roșii” de mult timp încoace.
Debutul de meci a fost extrem de promițător pentru spectacolul fotbalistic. Încă din minutul 3,
Curtuiuș a găsit spațiul ideal la pasa lui Petre și l-a executat pe Fl. Iacob cu un șut plasat, la colțul lung. Dar, nu au trecut decât 60 de secunde și Brașovul a egalat conturile. La o fază de biliard în careu, mingea a ajuns cu noroc la Sburlea, care a găsit colțul din dreapta lui cu un șut plasat de la 14 metri. Jocul a rămas dechis, pe contre, iar Andor i-a dat de lucru lui Fl. Iacob cu un șut din voleu din interiorul careului. Replica a venit imediat din partea aceluiași Sburlea, care a reluat cu capul, peste poartă, o centrare a lui Răsdan. Pentru UTA, tot Andor a apărut la  finalizare, însă șutul puternic al mijlocașului de bandă s-a dus exact pe centru. Sburlea a mai ratat odată lovitura de cap, în timp ce arădeanul Petre a avut nevoie de o singură ocazie să înscrie.  După o deviere inteligentă a lui Curtuiuș, puternicul vârf a tras din alergare, de la 18 metri, lângă bara de la colțul scurt: 1-2, rezultat la pauză.
Inexplicabil, utiștii au făcut pasul înapoi la reluare, iar Manole a avut o primă mare ocazie de egalare încă din minutul 52. Dinamovistul împrumutat sub Tâmpa a pătruns până la 10 metri, dar Miron a respins curajos de la colțul scurt. Căpitanul arădenilor, Alin Gligor, s-a aflat în centrul singurelor situații de poartă ale oaspeților din partea a doua, dar mai întâi a ratat de puțin lovitura de cap, iar apoi portarul Iacob a ghicit direcția loviturii sale libere de la 30 de metri. De abia în minutul 82 s-au mai văzut în atac și gazdele. Istrati a primit o pasă pe culoar, a pătruns în viteză în careu, însă Miron a respins din nou. Și, a venit fatidicul minut 90. La o minge plouată în careu, Manea l-a jenat puțin pe Istrati, atacantul Brașovului a căzut în careu, iar „centralul” Ilyieș a arătat punctul cu var la insistențele asistentului Mărginean.  Grigorie a trimis în stânga lui Miron pentru 2-2. Dar, lucrurile nu au rămas așa. La ultima fază, Săftescu a centrat bine de pe dreapta, iar Istrati, nemarcat, a adus 3 puncte nesperate în contul „galben-negrilor” cu o lovitură de cap.
Formații:
FC Braşov: Fl. Iacob – Cordoş (H. Popa 68), I. Şerban, Poverlovici (Istrati 46), Stan – P. Iacob – Fl. Răsdan (Săftescu 40), Şt. Grigorie, I. Popa, L. Manole – Sburlea. Antrenor: Cornel Ţălnar
UTA: Miron – David, Manea, Gligor , Burlă – Strătilă (Costin 86), Chindriş, Tănase, Andor (Copil 63) – Curtuiuş (M. Vlad 73), Ad. Petre. Antrenor: Roland Nagy
Arbitri: Adrian Ilyieș (Ploiești) – Romică Bârdeș (Pitești), Adrian Mărginean (Aiud). Rezervă: Mihai Amorăriței (Cîmpina).
Observatori FRF: Gheorghe Moise, Sorin Cojocaru (ambii București).

Recomandările redacției