„Exemplu“ pentru elevi: i-a speriat titularizarea

0
127

La examenele naționale de Evaluare a elevilor de clasa a VIII-a și Bacalaureat, au fost înregistrate sute de absențe. Practic, acești elevi au preferat să își pericliteze viitorul, preferând să nu participe la examene în loc să își ia inima în dinți și să se confrunte cu primul hop mai serios din viață. Din păcate, au exemple „bune“ de urmat.

Din cei 611 candidați care s-au înscris la examenul național de Titularizare, doar 454 au fost prezenți. Titularizarea reprezintă examenul pe care trebuie să îl susțină cei care vor să devină profesori, educatori sau învățători în învățământul preuniversitar. 69 de candidați au fost absenți, iar 88 s-au retras invocând motive personale.

Un număr de 611 candidați s-au înscris la Arad, examenul desfășurându-se în două centre: Colegiul Național Moise Nicoară și Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu. Examenul s-a desfășurat impecabil, fără eliminați, fără nemulțumiți, fără plângeri și fără contestații în ceea ce privește organizarea de către noi a probei scrise“, ne-a declarat Anca Stoenescu, inspectorul școlar general al Județului Arad.

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Pe data de 23 are loc afișarea rezultatelor la titularizare; 23 – 24 iulie – depunerea contestațiilor la ISJ și transmiterea acestora la centrele de evaluare; 30 iulie – afișarea rezultatelor finale la titularizare; 31 iulie – repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minimum 7, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

Verificarea lucrărilor candidaților din Arad se va face în cinci județe, ținute, în continuare, „secrete“ de către conducerea ISJ Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.