După ce ne-am irosit toate serile Făurarului urmărind şirul arestărilor din mocirla politicii dâmboviţene, iată că am întâmpinat Zilele Babelor cu o altă năzdrăvănie: încercarea liber-cugetătorilor de a izgoni studiul Religiei din şcoală. Noroc cu voinţa milioanelor de trăitori creştini din această ţară „binecuvântată de Domnul pre pământ” – ca să-l cităm pe Nicolae Bălcescu, în admirabila-i lucrare despre Ardeal – care au subscris într-o proporţie covârşitoare pentru păstrarea acestei discipline printre materiile obligatorii de studiat în procesul de învăţământ. Prin urmare, avem speranţa că noile generaţii de politicieni vor frecventa Biserica – oricare ar fi aceasta – şi vor respecta poruncile divine: să nu furi, să nu juri strâmb, să nu preacurveşti, să nu jinduieşti la averea aproapelui tău… Măcar aşa, crescând în cunoştinţa Cuvântului lui Dumnezeu, cetăţenii români de mâine îşi vor schimba ati- tudinea faţă de viaţă şi faţă de muncă, ieşind din contemplativitatea nenorocită de până acum şi implicându-se activ în viaţa cetăţii. Exemplul diasporei, dat cu ocazia recentelor alegeri prezidenţiale, reprezintă un semnal îmbu- curător din acest punct de vedere.
Ateismul, fie el de tip comunist sau de sorginte rătăcitoare, n-a reuşit să provoace decât devieri de la parcursul firesc al omenirii.
La fel şi fundamentalismul religios, care s-a hrănit şi se hrăneşte tocmai din incultura celor care-l propagă.
Nici un om educat nu s-ar putea preta la exterminarea celor de o altă credinţă cu el, după cum nici o religie din lume nu propovăduieşte uciderea semenu- lui. Or, din acest punct de vedere, prezenţa Religiei între materiile de studiu ale şcolilor din toată lumea este mai mult decât indispensabilă.
Revenind pe plaiurile mioritice, parlamentarii români vor avea de reflectat nu doar la respectarea voinţei covârşitoare a cetăţenilor în legătură cu prezenţa Religiei ca disciplină obligatorie de studiu în şcolile patriei, ci şi asupra congruenţei legislaţiei cu prevederile constituţionale. Pentru că, orice s-ar spune, nu se poate ca o hotărâre a Curţii Constituţionale să bulverseze întreg procesul de învăţă- mânt la jumătatea anului şcolar.
Despre oricât constituţionalism vorbim aici, unde există celeritate, există şi amânare, iar o hotărâre care vizează predarea sau scoaterea unei discipline din programa de învăţământ nu se poate lua în Postul Mare, ci în preajma sărbătorii lui Sân’ Petru, când elevii sunt în vacanţă.
