Experţii desemnaţi de Naţiunilor Unite să ancheteze posibila folosire a armelor chimice în Siria au putut strânge, luni, eşantioane, în apropiere de zona unui presupus atac, a declarat un responsabil din cadrul ONU, citat de AFP.

Aceşti experţi ai ONU au fost obligaţi, luni, într-o primă fază, să se întoarcă din drum după ce au fost ţinta unor lunetişti. Ei au putut în cele din urmă vizita un spital de campanie din Moadamiyat al-Chams, la sud-vest de Damasc, unde au primit îngrijiri victimele atacului din 21 august, a precizat un responsabil din cadrul ONU sub protecţia anonimatului. Experţii au putut strânge eşantioane în cadrul anchetei lor, a precizat sursa citată.

Potrivit militanţilor aflaţi la faţa locului, experţii au vorbit cu medici care au îngrijit victimele, într-un centru al Crucii Roşii siriene.

Anchetatorii ONU se îndreptau, luni dimineaţa, spre zona unde a avut loc acest presupus atac cu arme chimice – atribuit regimului sirian – când au fost ţinta unor lunetişti neidentificaţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al ONU Martin Nesirky. Regimul sirian şi opoziţia se acuză reciproc că s-ar afla la originea atacului care i-a vizat pe inspectorii organizaţiei internaţionale.

Opoziţia şi ţările occidentale acuză armata siriană că a ucis sute de civili într-un atac cu arme chimice, săptămâna trecută, în zona unde s-au deplasat luni inspectorii ONU.

 

 

(AS – autor: Argentina Traicu, editor: Flori Tiulea)

 

Recomandările redacției