expo intilnire expo porumbeiÎn perioada 25-27.01.2013 a avut loc expoziţia Asociaţei Crescătorilor de Porumbei, Păsări de Curte şi Animale de Blană din Oraşul Lipova, expoziţie în cadrul căreia au fost expuse un număr de 500 de exemplare de porumbei şi găini.
Cu ocazia acestei expoziţii şi a colaborării asociaţiilor din Lipova şi Vokani (Ungaria), a fost prezentă şi Mester Mihalyne, care în calitate de primar al localităţii Vokani a ţinut să-i întâlnească atât pe primarul Mircea Jichici cât şi pe viceprimarul Vasile Dodon, pentru a face primele demersuri în ve­derea înfrăţirii celor două localităţi.
Reprezentanţii ambelor oraşe au speranţa fermă că această ocazie va fi primul pas pentru apropierea celor două oraşe. Mai apoi, în urma înfrăţirii localităţilor Lipova şi Vokani,  vor putea fi demarate în viitor o serie de proiecte transfrontaliere, care să ducă la dezvoltarea comună a celor două localităţi.
Sărbătoarea porumbeilor şi a păsărilor de curte
A fost o adevarată sărbătoare a cres­cătorilor de porumbei şi păsări de curte din Lipova, Ghioroc, Covăsânţ, Neudorf, Zăbrani, Păuliş, Cermei, Timi­şoara, Arad, Lugoj, Vokani (Ungaria) şi Siklos (Ungaria), care în această perioadă s-au reunit la Sala de Sport a Oraşului Lipova. De remarcat este faptul că, cel mai tânăr crescător din cadrul asociaţiei crescătorilor de porumbei din Lipova este Tuduri Adelin, care în urma arbitrajului efectuat de cei patru arbitrii din Lugoj a reuşit să câştige locul întâi la categoria „Găini Pitice Americane”.

Recomandările redacției