Extindere și modernizări la Școala Gimnazială „Sabin Mănuilă“ din Sâmbăteni

0
123

În această perioadă, la Școala Gimnazială „Sabin Mănuilă“ din Sâmbăteni au loc o serie de lucrări prin care se aduc îmbunătățiri la sediul școlii. Astfel, după cum ne spunea recent primarul comunei Păuliș, Petru Nicoară, aceste lucrări sunt în derulare.
„Primăria Comunei Păuliș a accesat un proiect pe fonduri guvernamentale pentru Extinderea și Reabilitarea Școlii Gimnaziale «Sabin Manuilă» din Sâmbăteni – cum e titlul proiectului, finanțarea acestuia fiind aprobată de catre Ministerul Dezvoltării Regio­nale și Administrației Publice. Lucrarea a fost licitată, semnându-se contractul de execuție a lucrărilor cu firma care a câștigat licitația. În prezent se lucrează la exterior, până când timpul ne permite, la izolarea termică a obiectivului de investiție și la localul vechi.
Sunt asigurate fondurile necesare de către Minister și prin cofinanțarea Primăriei a tuturor lucrărilor prevăzute în proiect.
Sperăm ca până în aprilie-mai 2016 să încheiem lucră­rile la acest obiectiv de in­vestiție și să efectuăm recepția finală“ – a precizat în încheiere primul edil al comunei Păuliș, de care aparține localitatea Sâmbăteni.     (F.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.