sport_sanatateVara se apropie, drept pentru care toată lumea se pregăteşte de vacanţă. Acum, porţi haine mai scurte, mai vaporoase, care îţi expun corpul din ce în ce mai mult. Cu toţii, de la mic la mare, vrem să aratăm cât mai bine şi să ne simţim cât mai energici.

În cazul în care nu îţi poţi permite sau nu doreşti un abonament la o sală de fitness ori de aerobic, în perioada verii ai şi alte soluţii. Poţi profita de timpul frumos mergând în parcuri şi pe stadioanele sportive din oraş pentru a face diverse antrenamente. Există tipuri de antrenament pentru toate categoriile de vârstă.

Dacă vrei să pierzi în greutate şi să te tonifiezi, axează- te pe alergare în parc sau pe stadion, fă exerciţii precum: genuflexiuni, fandări, abdomene executate pe o bancă sau pe un prosop la sol, flotări, sărituri pe loc, sărituri cu coarda etc.

Variantele sunt din cele mai diverse, trebuie doar să îţi foloseşti imaginaţia şi să îţi aminteşti ce făceai când erai copil. De asemenea, foarte utile sunt noile zone din parcuri, dotate cu aparate existente de obicei în sălile de fitness, şi pe care le poţi utiliza în timp ce copiii sau nepoţii se dau în leagăn ori joacă fotbal.

Mersul rapid pe jos e şi el o variantă dacă nu mai ai atâta energie ca în adolescenţă. Atenţie însă, doar cu avizul medicului! Vara, din cauza căldurii, trebuie să te menajezi dacă ai probleme cardiovasculare sau de altă natură.

Foarte important! Nu uita să bei multă apă! Este necesară atât în cursul antrenamentului, cât şi în afara acestuia. E recomandat să consumi minimum doi litri de apă pe zi, pentru o bună funcţionare a organismului şi pentru a fi cât mai eficient la antrenament.

Respiraţia este esenţială! În timpul efortului, multora li se întâmplă să uite să respire cum trebuie, concentrându-se foarte mult pe exerciţiu. Astfel se instalează senzaţia de oboseală şi de epuizare, fiindcă se consumă mai mult oxigen. De aceea este obligatoriu să respiri când trebuie şi cum trebuie.

Sfat: Nu începe diete drastice atunci când te apuci de un antrenament! Trebuie să ai energie şi aceasta va fi luată din alimente sănătoase şi mese regulate. Ai nevoie atât de proteine, cât şi de carbohidraţi şi de lipide.

SURSA:  Libertatea.ro

Recomandările redacției