Falcă în birt şi Aradul în aer

3
1251

Săptămâna trecută vă explicam cum că edilul municipiului, Ghiţă, nu o duce prea bine financiar. Şi că în ultimele luni standardul său de viaţă a cam scăzut drastic. Dar voi, iudelor, nu ne-aţi crezut. Ei bine, iată că zilele trecute am mai primit încă o dovadă legată de haosul financiar din care se zbate să iasă cârmaciul oraşului.
Dacă până acum ştiam că Ghiţă preferă să iasă la o bere pe terasele de fiţe din centru, fie ele ale Aradului, Bucureştiului sau Timişoarei, acum baba cu colacii de aur s-a dus, hăt, departe. Fraţilor, au venit vremuri grele, iar săptămâna trecută, după o zi istovitoare de muncă, primarele s-a retras pe tereasa lui Petrică Românul, din Piaţa Catedralei!
Cine e Petrică Românul
şi de ce?
Acuma, ca să înţelegeţi, terasa lui Petrică Românul nu e tocmai un club de fiţe. Acolo poţi să bei liniştit o bere Bucegi sau Noroc, fără să ţi se spună că eşti un sărăntoc. Şi monopolul cu dulce este la mare cătuare acolo. Pe scurt, un birt muncitoresc, fără fiţe de pretenţii.
Şi iată că vine ziua zero. Cum stăteau clienţii pe terasă, plictisiţi de moarte şi înjurând viaţa din cauza faptului că ăştia de la Dinamo nu mai fac nimic de câţiva ani, ghici cine bate la poarta birtului? Aţi ghicit: Falcă al nostru, om din popor! Nu ştim dacă primarul intenţiona să descindă incognito, precum Cuza, prin târguri, oboare şi pieţe; sau dacă urmărea să fie urmărit. De ce spunem asta? Pentru că întâmplător, dar absolut întâmplător, la exact aceeaşi oră, în exact aceeaşi zi, se petreceau pe terasă nişte ziarişti săraci.
Facem acum o mică paranteză şi vă spunem că, pe vremea lui Popa, ziariştii săraci se răcoreau pe la Clubul Presei, care numai ieftin nu era, la Dekany, la Macao, sau la Astoria. Naiba ştie cum, de când a apărut Michiduţă la Primărie, numărul de organe de presă a crescut, iar puterea de cumpărare a ziariştilor a scăzut. Dar asta este altă poveste.
Deci, stăteau ziariştii plictisiţi pe terasă şi apare primarul! Şoc şi groază! Voi, ăştia care nu cunoaşteţi patima alcoolului, nu ştiţi ce înseamnă să bei într-un birt precum „Petrică Românul“. Că numai de bine ce îţi merge nu ajungi acolo să îţi îneci amarul într-o cinzeacă la trei lei! Ori ai probleme acasă, ori ai probleme la servici, ori te doare măseaua, ori te-a tras curentul, ori bagi ceva să îţi scadă tensiunea. Asta o spune un agent infiltrat în lumea ascunsă şi tenebroasă a birturilor arădene. Un om care în numele informării publice, le-a frecventat pe toate. Iar omul acela e un prieten de-al meu.
Din câte am auzit, discuţiile au fost foarte tensionate, în sensul în care, sărăntocii ăia de ziarişti se tot băgau în seamă, poate-poate se scobeşte Ghiţă de o bere pentru ei. Ghinion. Aştia vorbeau de monopoale, Falcă o dădea pe regenerare urbană. Ăştia ziceau de beroase, Falcă le răspundea cu zonele pietonale. Ăştia băteau apropouri la co­niace, Falcă avea treabă cu opoziţia. Pe scurt, nimeni nu a băut nimic de pe edil. Ori e el zgârcit, că aşa e el, ori teoria noastră conform căreia chiar stă prost cu banii, e adevărată.
Finanţele lui Falcă,
sub nivelul mesei
Lovitura a venit însă spre final. Când să îşi plătească monopolul, nexam bani! Falcă era Lefter Popescu îmbrăcat în costum Armani. Ca norocul că tocmai atunci trecea prin zonă şoferul lui, care, în numele colegialităţii, i-a achitat nota de plată. Să mai zică cineva acum că Falcă a făcut milioane din afaceri ilegale. Că s-a umplut de bani în urma contractelor cu „Pro Arhitectura“. Că din sutele de studii de fezabilitate şi-a tras partea leului. Bă! Voi sunteţi normali la cap?! De unde le scoateţi? Nu vedeţi că edilul a ajuns o epavă? Voi nu puteţi înţelege sacrificiul lui, nici dacă vă sare evidenţa în ochi. Falcă e falit. Şi e plin de datorii la şofer. Asta o spunem în cunoştinţă de cauză, pentru că avem informaţii conform, cărora acesta ar mai fi plătit şi alte note de plată pentru Falcă în trecut. Deci situaţia e gravă şi prezintă umflături.
De aceea, „Glasul Aradului“, împreună cu Asociaţia „Arad – capitala europeană a carităţii“, au demarat un proiect de strângere de fonduri pentru amărâtul ăsta care ne conduce. Orice ajutor este bine venit. Reprezentantul legal pe pământ al acestei campanii, este chiar Cristian Ţiţca, cel care şi semnează acest articol scris din milă. Deci, dacă îl vedeţi pe Ţiţca pe stradă şi doriţi să îl ajutaţi pe Falcă, puteţi dona fără restricţii, dar nu mai puţin de 50 de lei de persoană. Şi un pachet de ţigări. Şi o masă caldă, dacă se poate. Sediul temporar al campaniei se află la birtul „Clujul“, sau la „Bakara“, în zona Boul Roşu. Dacă Ţiţca nu e acolo, puteţi lăsa donaţiile la bar. Suntem arădeni şi avem încredere între noi. Trebuie să rezolvăm cumva urgent problema financiară a edilului, pentru că altfel, aflat în pragul disperării, cine ştie ce e în stare să facă… Un al doilea „Elecon“ probabil.
Pe final poate că ar fi utilă şi o abordare politică a situaţiei. Noi, ziarişti dublu rafinaţi într-ale politicii oraşului de pe Mureş, mirosim în aer o schimbare de proporţii. Faptul că Falcă a ales să bea la „Petrică Românul“ sugerează faptul că între PNL şi UDMR s-a petrecut o ruptură. Păi nu? Că altfel, gândim noi cu toţi neuronii din dotare, Falcă ar fi putut bea pe datorie la „Casa Jelen“. Că la câte a făcut pentru ei, ungurii îi sunt datori pe viaţă. Urmează aşadar să urmărim cu atenţie jocul politic local şi nu ar fi de mirare ca în viitorul apropiat să îl vedem pe Bognar schimbat din funcţie.

Cristian Ţiţca
Nu trageţi în articole. Acestea sunt pamflete şi nici măcar lor nu le place cât de reale sunt!

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.