Falcă se foloseşte de profesorii de la Generală 1 pentru a pune presiune pe Prefectură

0
105

Scoala bunÎn încercarea de a obţine cu orice preţ clădirea Poliţiei de Frontieră, primarul Gheorghe Falcă a organizat o întâlnire cu profesorii de la Şcoala Generală numărul 1, pentru a pune presiune pe Prefectură. Primarul doreşte să obţină sediul Poliţiei de Frontieră, unde intenţionează să mute şcoala cu pricina, care funcţionează într-un imobil retrocedat. Pe de ală parte, reprezentanţii Prefecturii susţin că vor ceda clădirea doar în momentul în care vor primi spaţii corespunzătoate pentru Serviciul Permise, Serviciul Paşapoarte şi Poliţia de Frontieră.
După mai multe schimburi de replici cu prefectul Cosmin Pribac, Falcă a ţinut să-şi expună punctele de vedere şi în faţa membrilor Consiliului de Administraţie şi a Consiliului Profesoral. „În cadrul întâlnirii  s-a analizat oportunitatea care ar exista  pentru viitorul acestei școli, respectiv posibilitatea de a funcționa în condiții moderne prin relocarea în clădirea care a fost sediul Ins­pectoratului Județean al Poliției de Fron­- tieră pe strada Mărășești. Primarul le-a explicat profesorilor și reprezentanților părinților situația actuală, respectiv faptul că soluția a fost aprobată în unanimitate de Consiliul Local Municipal în iulie 2012, dar de atunci Prefectura nu a inițiat proiectul de hotărâre de guvern necesar, iar acum preferă să pună clădirea la dispoziția serviciilor de pașapoarte și de permise auto”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.
Falcă le-a prezentat profesorilor toate argumentele care îi sunt favorabile, astfel încât, după cum se mai arată în comunicat, „profesorii s-au arătat îngrijorați de viitorul școlii, în condițiile în care mulți elevi se vor îndrepta către unități care pot oferi condiții mult mai bune și au decis ca împreună cu părinții să încerce să obțină  pentru școala lor clădirea de pe strada Mărășești.  Ei au spus că vor transmite memorii autorită­ților, atât la nivel local cât și la Ministerul Educației și după întălnirea cu primarul vor cere să  discute și cu prefectul și Inspectoratul Școlar”.
Ceea ce nu a spus însă Falcă este că Poliţia de Frontieră are în continuare nevoie de un sediu care să dispună de spaţiile necesare pentru un arest, depozit de arme şi muniţie, iar Ministerul de Interne nu poate fi obligat să renunţe la o clădire pe care o deţine fără a primi un spaţiu în schimb, chiar dacă există în acest sens o hotărâre de CLM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.