Falcă zice că USR a adunat semnături de la morţi

0
252

Luni, la sediul serviciului de evidenţă a persoanei, s-a consumat un nou episod al serialului “ Fără penali în funcţii publice“, reprezentanţii USR fiind prezenţi, alături de primarul Gheorghe Falcă, la primirea-predarea dosarelor cu semnături. După cum se ştie, peste 5.000 din totalul de peste 21.000 de semnături au fost invalidate.

Operaţiunea a durat mai mult de o oră, fiind alcătuite procese verbale pentru fiecare dosar în parte, cu specificarea numărului exact de semnături valide şi de semnături invalide. Reprezentanţii USR au ripostat, arătând că, în conformitate cu prevederile legale, trebuie specificat concret care poziţii de pe liste nu sunt valide şi de ce, specificaţii care nu există, pentru că-spune Falcă- a fost imposibil de realizat aşa ceva, într-un timp atât de scurt şi cu atât de puţini oameni. Ca şi în declaraţiile ulterioare, Falcă s-a străduit să convingă lumea că nici el, nici PNL nu au ceva împotriva iniţiativei, din moment ce el personal a semnat, aşa că USR-iştii îl acuză degeaba.

Aceştia, însă nici vorbă să-l creadă, ci continuă să-l acuze, arătând că a procedat exact la fel ca şi alţi primari liberali de municipii, care au invalidat chiar şi până la 50% din semnăturile adunate.

Nu i-a ajutat Dumnezeu!

Motivul,spun ei, Falcă şi PNL au urmărit să aducă sub 21 numărul judeţelor cu minimum 20.000 de semnături, condiţie esenţială pentru ca iniţiativa să ajungă în dezbaterea Parlamentului. La Arad, de pildă, de la 21.000 s-ar fi ajuns la circa 16.000, insuficient pentru ca Aradul să rămână fruntaş pe ramură. Florin Stana, responsabil cu desfăşurarea procesului de atestare a semnăturilor, ne-a comunicat, cu satisfacţie,că ei au mai depus încă 8.000 de semnături, la alte primării din judeţ, rata de atestare a acestora fiind de 95%. Aşadar, a fost făcut şi planul şi plinul!

Motivele lui Falcă  

Cităm din procesul verbal: “S-a adus la cunoştinţă sinteza principalelor neconformităţi care au condus la decizia invalidării unor semnături: persoane cu domiciliul în altă localitate şi fără reşedinţă în Municipiul Arad, persoane cu domiciliul în altă localitate, deşi în dreptul lor era menţionat un domiciliu din Municipiul Arad, minori, persoane cu act de identitate expirat înainte de perioada de referinţă şi/sau cu CNP eronat sau cu CNP aparţinând altor persoane, persoane decedate înainte de perioada de referinţă, persoane care nu au existat şi nu există în bazele de date studiate, adrese inexistente, CNP/CI inexistente ş.a”

De ce luni şi nu vineri ?

Reprezentanţii USR spun că au refuzat să le ridice vineri pentru că ar fi fost imposibil ca aqcestea să ajungă la Bucureşti în acea zi, ultima din termenul legal pentru depunerea la Parlament. Aşa că au decis să le ridice luni, pentru a beneficia de cele 7 zile în care se mai pot depune semnăturile pe care primarul nu le-a validat în termenul de 15 zile. Mai exact, spun USR-iştii,premeditat le-a validat fix în ultima zi din cele 15, dar la o oră care făcea imposibilă transmiterea lor la Bucureşti.

Ameninţări cu procese penale

Chiar dacă Florin Stana a declarat că USR consideră conflictul un subiect încheiat, se pare că Falcă nu este de aceeaşi părere. El a declarat că, la urma urmei, este vorba despre falsuri, foarte multe la număr, aşa că va sesiza organele abilitate, mai exact, Poliţia, Procuratura etc. E drept, nu a spus când şi cum…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.