astraAutoritatea de Supraveghere Financiară a decis, săptămâna trecută, să solicite intrarea în faliment a Societăţii de Asigurare-Reasigurare Astra SA, fapt care nu poate să rămână fără consecinţe pentru milioane şi milioane de proprietari de maşini din România, în condiţiile în care societatea avea o cotă bună de piaţă.
Ce se întâmplă însă cu des­păgubirile pe care trebuie să le plătească Astra, conform po­liţelor pe care le-a încasat şi care într-un fel sau altul trebuie onorate. Deşi am încercat să obţinem un punct de vedere din partea sucursalei Arad a societăţii, acest lucru ne-a fost imposibil. Un răspuns este oferit tot de ASF. „Consumatorii care au încheiat un contract sau o poliță de asigurare      cu societatea Asigurare–Reasigurare ASTRA S.A. sunt rugați să urmărească informațiile publicate de ASF (www.asfromania.ro) și Fondul de Garantare a Asigura­ților (FGA), sau să solicite detalii telefonic la numerele de mai jos. Lista potențialilor creditori de asigurări, rezultate din evidențele transmise de asigurator, se pu­- blică de către FGA după 30 de zile de la apariția în Monitorul Oficial a deciziei ASF. FGA va efectua plățile către creditorii de asigurări de la data rămânerii definitive a hotărârii privind deschiderea procedurii de faliment     în limita plafonului legal (450.000 lei/creditor de asi­gurare). Creditorii de asigurări pot solicita plăți, conform Legii nr. 213/2015, cum ar fi: sumele cuvenite creditorilor de asigurări aferente peri­oadei neexpirate a contrac­tului de asigurare faculta­- tivă, în situația încetării contractului de asigurare; despăgubirile/indemnizațiile cuvenite creditorilor de asigurări pentru evenimente produse până la maxim 90 de zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, în situația în care contractele de asigurare nu au încetat până la acea dată. În situația unor daune produse anterior deciziei ASF și pentru care a fost deschis dosar de daună la asigurator, dar și în situația producerii în viitor a riscurilor asigurate în perioada de valabilitate a contractului de asigurare, asigu­- rații/beneficiarii asigurării/ persoanele păgubite se pot adresa FGA. FGA a fost constituit prin lege pentru protejarea asiguraților, benefi- ciarilor asigurării, precum și terțelor persoane păgubite, în cazul în care societatea asiguratoare se află în stare de faliment”, se arată într-un ghid dat publicităţii ieri de ASF.
Reparaţii doar cu banii jos
Asociaţiile care protejează interesele societăţilor de service sunt însă categorice, recomandau, săptămâna trecută, atelierelor auto să nu mai facă reparaţii în baza poliţelor emise de Astra Asigurări. Mihai Verbiţă,  preşedintele Asociţiei Concesionarilor Dacia, Renault, Nissan, susţine că a trimis, luni, o adresă către ASF, pentru a afla care este procedura de decontare. „Aşteptăm un răspuns scris, pentru a vedea cum vom lucra pe viitor. Pot să vă spun însă că în cazul ma­şinilor reparate în ultimele patru luni, trebuie să ne recuperăm banii de la clienţi, urmând ca aceştia să obţină banii la care au dreptul de la Fondul de Garantare. Asociaţia noastră are de încasat câteva milioane de euro pentru maşinile asigurate la Astra care au fost reparate şi neplătite. În momentul de faţă, Asociaţia Concesionarilor Da­cia, Renault, Nissan nu mai primeşte maşini asigurate la Astra decât dacă plata se face în numerar. Din câte am vorbit cu colegii din ţară, sunt service-uri, care nu şi-au pri­mit banii de şase-şapte luni”, a declarat Verbiţă.

Recomandările redacției