„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a schimbat doi antrenori în acest sezon de Liga 2-a și, după cum rezultă, ambii prin demisie. Adrian Mihalcea și-a anunțat plecarea după remiza internă cu Baloteștiul, în timp ce Adrian Falub a părăsit Aradul marți seara și toată lumea a spus, inclusiv conducerea clubului arădean, că oferta celor de la Universitatea Cluj a fost singurul motiv al des­părțirii.
De altfel, spicuim din comunicatul dat de șefii grupării arădene joi: „Aflat sub contract ferm cu clubul UTA, domnul Adrian Falub a plecat ieri din Arad fără acordul clubului. Ulterior s-a aflat că a făcut acest lucru pentru a semna cu alt club. Noi dorim ca domnul Falub şi alte persoane interesante să ştie că aici este UTA şi că la noi nu are deloc trecere un astfel de comportament! Dar pentru că am dorit să încheiem subiectul, în cursul zilei de astăzi, am încetat raporturile contractuale cu domnul Falub, după ce domnia sa, la solicitarea noastră, a achitat suma simbolică de 10.000 de lei în contul Asociaţiei Cetatea Vo­luntarilor pentru proiectul «Cu drag pentru viitor», prin care se va renova compartimentul de Boli Infecţioase Copii din cadrul Spitalului Judeţean Arad”.
Tehnicianul a ajuns în cele din urmă pe banca „șepcilor roșii” și a debutat cu un succes ieri (3-0 cu Performanța Ighiu), dar a dorit să lămurească lucrurile în privința „divorțului” său de echipa arădeană. „Am tăcut din respect pentru jucători și noii antrenori, care trebuiau să se concentreze pe meciul de la Satu Mare, dar acum aș dori să lămuresc unele aspecte. Încep prin a spune că am greșit acceptând postul de antrenor al echipei, fără a mă informa până la capăt despre posibilitățile echipei în raport cu obiectivul stagional. Dar, până la urmă, îmi plac provocările și am început să muncesc cum știu eu mai bine, dar la începutul săptămânii trecute s-au întâmplat niște lucruri peste care nu am putut să trec. Unul dintre ele a fost legat de folosirea juniorilor la meciul de Liga Elitelor, aflând că Toma s-a și accidentat cu acea ocazie. Apoi, marți, în zi cu două antrenamente, echipa nu a avut masă de prânz. Totul a culminat cu anularea antrenamentului de după-amiază, când ni s-a spus că terenul a fost dat cu ceva soluție și nu îl putem folosi. Le-am spus încă de atunci jucătorilor și colegilor din stafful tehnic că nu pot continua așa, iar apoi m-am văzut cu domnul Meszar. I-am comunicat și dânsului că vreau să-mi reziliez contractul fără niciun fel de pretenție din partea mea, asumându-mi greșeala comisă când am acceptat să preiau echipa și cerându-mi scuze pentru acest lucru. Domnul Meszar a spus că îmi va comunica telefonic decizia clubului, după ce se va sfătui și cu alte persoane. Nu m-a mai sunat, iar eu am făcut exact ce i-am comunicat dânsului, am părăsit echipa. Nu am fugit niciunde în miezul nopții, cel puțin domnul Meszar cunoștea intențiile mele. În fine, nu sunt genul de persoană care să se plângă sau să facă scandal, mai ales atunci când recunosc că prima mare greșeală a fost a mea când am acceptat să vin acum la UTA, dar comunicatul clubului m-a obligat să am o reacție. Ca și o concluzie, nu puteam accepta să se scoată castanele din foc cu mâna mea. Cu tot respectul, dar nu cred că obiectivul adevărat al clubului UTA putea fi promovarea în acest sezon. Cu toate astea, dacă aveam toate condițiile să muncesc, nu aș fi plecat de la club, însă după acele prime zile ale săptămânii trecute mi-am pierdut pur și simplu entuziasmul. Iar fără el, eu nu pot funcționa ca antrenor”, e explicația lui Adrian Falub, fostul „principal” al echipei fanion a Aradului.
În fine, tehnicianul a mai ținut să precizeze că a discutat cu șefii Universității Cluj doar în momentul în care și-a anunțat despărțirea oficială de UTA.

Recomandările redacției