buleuCei doi angajaţi ai bazei Riviera, care conform procurorilor au fost puşi de către inculpatul Adrian Buleu să muşamalizeze urmele dispariţiei partenerului său de afaceri, Abel Apostol, sunt aduşi, astăzi, în instanţă pentru a povesti ce s-a petrecut în seara de 1 mai. Martorii Marian Obreja şi Dan Ionuţ Pena sunt aduşi cu mandat sub escortă, cei doi neprezentându-se în înfăţişarea din 15 octombrie, în ciuda faptului că au dat asigurări că vor veni.
Imediat după reţinerea lui Adrian Buleu, în data de 9 mai, cei doi muncitori ar fi povestit cu lux de amănunte cum au fost puşi de către cel acuzat de crimă să şteargă nişte pete de sânge în seara dispariţiei lui Abel. Declaraţiile celor doi sunt înregistrate atât audio cât şi video, iar avocatul familiei celui dispărut a cerut instanţei să ţină cont de acea înregistrare şi să fie analizată. Teama familiei Apostol şi a avocatului acesteia o reprezintă faptul că trecerea unei perioade atât de lungi de timp ar putea avea consecinţe asupra declaraţiilor celor doi. „Dacă erau împiedicaţi să plece atunci cu totul alta era soarta acestui proces. Intervalul foarte mare de timp care s-a scurs ne creează temerea legitimă că foştii angajaţi ai Riviera s-ar putea să îşi schimbe declaraţiile, mai ales având în vedere că se află în aceeaşi zonă de unde provine şi inculpatul“, a declarat Dan Ungureanu, avocatul familiei Apostol, lăsând să se înţeleagă că cei doi angajaţi ar fi fost ameninţaţi de către familia inculpatului să îşi schimbe şi ei declaraţiile. „Există un DVD cu ceea ce au declarat cei doi martori în public, legat de întâmplările din seara de 1 mai. Nu vrem ca aceste aspecte să nu fie luate în considerare de către instanţă“, susţine Ungureanu.
Totodată, Albert Apostol, fiul celui dispărut, ne-a declarat că „sunt convins că, în urma presiunilor şi ameninţărilor la care sunt supuşi cei doi de către familia lui Buleu, îşi vor schimba declaraţiile. În acelaşi timp, sunt la fel de sigur că toţi ştiu mai multe decât ceea ce spun în faţa judecătoarei, însă le este teamă să o facă“.
Tot astăzi va fi audiat şi Coşa Dimitrie Călin, bucătarul restaurantului, care se afla la servici în seara dispariţiei lui Abel. Despre acesta familia victimei susţine că „în momentul arestării lui Buleu tremura tot, pesemne că nu este deloc străin de cele petrecute cu Abel în seara de 1 mai. Rămâne însă de văzut ce declaraţii va da în faţa instanţei“. Familia  Apostol este consternată la auzul veştii că s-a hotărât strămutarea cazului la instanţa din Caraş-Severin.

Recomandările redacției