Sunt cinci, au între 4 şi 17 ani şi nu au avut niciodată un televizor sau un calculator. De fapt, nu au nici curent, pentru că micuţii locuiesc în câmp, în frig, într-o brigadă de tractoare dezafectată de la periferia Aradului. Camera în care dorm, împreună cu părinţii lor, este încălzită cu o sobă veche, însă din tavan plouă cu găleata, când e vreme rea. Disperaţi, oamenii au cerut ajutor, însă primăria nu are locuinţă liberă pentru ei. Familia Henţ locuieşte, practic, în câmp, departe de civilizaţie.

Cei 4 copii care au rămas acasă, pentru că sora lor mai mare, Anca, s-a măritat la 17 ani , dorm în singura cameră încălzită din fosta brigadă. „Cinci copii şi noi doi, şapte suntem, toţi, într-o singură cameră. Deocamdată ne descurcăm, dar avem nevoie de locuinţă. Eu merg la muncă, lucrez, ei învaţa, sunt harnici, copii liniştiţi”, a spus mama copiilor, Nicoleta Henţ. În cele două paturi supraetajate, printre stropii reci de ploaie care cad din tavan, micuţii se cuibăresc unul lângă celălalt pentru a le fi mai cald. Lucas, mezinul familiei, are 4 ani şi merge zilnic la grădiniţă. Alexandra, sora lui, este în clasa a II-a şi are 8 ani. Mihaela, care învaţa cel mai bine la şcoală, e în clasa a VI-a, are 12 ani. Are carnet, dar bani de poza nu a mai avut, aşa că e singura de la şcoală care a rămas fără fotografie. „E medalia de la baschet, am fost la Pecica şi am câştigat un meci. E bine la şcoală.  Vin acasă, mă schimb, îmi las ghiozdanul, mănânc, apoi mă pun la teme, cât am lumină, fiindcă dacă vine seara nu mai văd”, a spus Mihaela. Sora ei, Madalina, are 16 ani şi e în clasa a VIII-a. Cea mare, Anca, s-a măritat, deşi are doar 17 ani, dar măcar are unde să locuiască. Mama copiilor, Nicoleta Henţ, mai aşteaptă un copil, fiind în luna a 6-a de sarcină. Femeia se străduieşte să aducă bani în casă, muncind şi în gospodărie şi la serviciu. „Lucrez la Spitalul de Urgenţă, femeie de servici, 12 cu 24, 12 cu 48. Ne este greu aici”, a spus Nicoleta Henţ.

Capul familiei nu şi-a găsit de lucru, dar munceşte cu ziua, pe unde apucă. Vasile Henţ spune că le-a cerut celor de la primărie o locuinţă socială, însă până acum nu a avut noroc. „Foarte greu, noi am vrea o casă, avem animale. Este casa pe Păcăteanu, goală, dar pretind ciubuc ăştia de la primărie. Mi-a zis că dacă mă bag, mă scoate cu mascaţii, mi-a zis femeia de la fondul locativ, de la social. Am fost cu copiii, a zis să plec de unde am venit, a zis că e dată altcuiva casa, i-am zis, eu ştiu care e treaba, voi vreţi ciubuc”, a spus Vasile Henţ, tatăl copiilor. „Am două cereri băgate la primărie, de 2 ani, una, anul trecut şi am primit acasă, de la ei, că nu mi se poate da locuinţa, că sunt prea mulţi”, a explicat Nicoleta Henţ. Necăjiţi, oamenii speră, totuşi, că autorităţile vor găsi o soluţie pentru a-i ajuta. „În camera asta se întâmplă tot. Copiii dorm aici, mama lor cu ei, aici, când nu e la muncă. Aici învaţa, aici mănâncă. A plouat, aici, azi noapte am pus troacele, de-a roata, că tot e ud”, a precizat tatăl copiilor. Când merg la şcoală, dimineaţa, o iau razna prin câmp. Trec pe lângă o fermă şi doar norocul face că cei 5 câini să nu îi muşte.  Chiar dacă sunt săraci, ce 5 fraţi din fosta brigadă de tractoare nu se plâng, deşi nu au atins niciodată telecomanda unui televizor şi nici nu ştiu gustul mâncărurilor gătite duminică, în familiile înstărite.

Cristian Cotuna

Recomandările redacției