suporteri-lugojUTA a încheiat turul de campionat pe o poziţie ce îi oferă şanse importante la promovarea în liga a doua. Cele trei puncte ce ne separă de ocupanta locului I nu reprezintă o dife­renţă insurmontabilă, drept urmare trebuie să ne mobilizăm cu toţii pentru un retur perfect.
Marţi, 2 decembrie, începând cu ora 20.00, la Old Lady`s Pub, vom avea penultima întâlnire din acest an într-un cadru organizat (ultima întâlnire va fi cu ocazia tradiţionalului Re­velion al utiştilor). Vom discuta la modul informal despre  parcursul UTA-ei din acest tur de campionat, dar şi despre ceea ce va urma anul viitor.
La discuţii vor participa şi reprezentanţi ai clubului atât din zona administrativă, cât şi din cea sportivă. Îi aşteptăm marţi, alături de noi pe toţi utiştii care vor să rămână în atmosfera UTA-ei în acest început al unei lungi pauze de iarnă.
Pentru noi doar UTA contează!
Suporter Club UTA

Recomandările redacției