Surprize, surprize, surprize. Victor Ponta, preşedintele celui mai mare partid din România, premierul în funcţie, care a organizat alegerile prezidenţiale de aşa manieră încât să le câştige fără emoţii a fost înfrânt fără drept de apel. Deşi înainte de turul al doilea, avea un avans de 10% în faţa contracandidatului său, Ponta a reuşit contraperformanţa să
piardă nişte alegeri pe care aproape toată lumea credea că le va câştiga. Dacă m-ar fi întrebat cineva duminică dimi­neaţa pe cine aş paria, aş fi răspuns fără drept de apel că, deşi am votat cu Iohannis, aş paria pe Ponta, în situaţia în care aş fi fost obligat să fac acest lucru.
Românii însă au decis altceva. Neam­ţul de la Sibiu, primarul cel serios, care
i-a convins pe concitadinii săi să-l voteze de atâtea ori, a reuşit să-i ia faţa mai vorbăreţului Ponta, care în timpul dezbaterilor televizate a avut mult mai multe de spus, încercând să ascundă printr-un discurs fluent unele nerealizări ale guvernării. Pe de cealaltă parte, aşa cum
îi şade bine unui om gospodar, Klaus
Iohannis a vorbit mai puţin, suficient însă pentru a convinge electoratul că îşi va face datoria de preşedinte al României, aşa cum şi-a făcut-o în calitate de primar, dar nu s-a putut abţine să nu-i atragă atenţia lui Ponta că el, în calitate de prim-ministru a fost pus să rezolve problemele românilor, nu să le povestească.
Nu trebuie uitată nici ieşirea de vineri seara a preşedintelui Băsescu, un politician apt să-i bage în buzunar pe toţi adversarii. Deşi în ultimul timp a fost extrem de nehotărât, cel puţin la nivel declarativ, cu privire la ce va face în turul decisiv, ajungând să spună la un moment dat că între Iohannis şi Ponta nu are pe cine să voteze, astfel încât va sta acasă, a decis să treacă de partea candidatului ACL, sfătuindu-i pe „toţi băsiştii” să iasă la vot, pentru a-l împiedica pe Ponta să ajungă la Controceni, un Ponta care a fost atacat şi de vechiul său aliat, Crin Antonescu, care a decis în al XII-lea ceas să vină în sprijinul lui Iohannis.
Din punctul meu de vedere, două lucruri au contat extrem de mult în lupta pentru fotoliul de la Cotroceni. Mediul on-line, care a făcut-o pe Monica Macovei să obţină un rezultat cu mult peste aşteptări. Dacă în primul tur putem spune că fostul ministru al Justiţiei a fost marele câştigător al bătăliei duse în mediul virtual, în turul al doilea, internauţii s-au mobilizat pentru a-l sprijini pe Iohannis, singurul candidat al dreptei rămas în cursă. Cel de al doilea factor care a contribuit la victoria primarului a fost modul execrabil în care au înţeles guvernanţii să organizeze votul în străinătate. Ştiind că diaspora nu va vota cu stânga, Ponta şi ai lui au făcut tot ceea ce este posibil pentru a-i împiedica pe românii de peste hotare să ajungă în faţa urnei. Scriam, săptămâna trecută, că dacă Corlăţean nu va fi demis de la conducerea Ministerului de Externe, Victor Ponta s-ar putea trezi cu o surpriză neplăcută. Titus Corlăţean a ales în cele din urmă să-şi dea demisia, probabil a fost convins de colegii de la partid să facă acest pas, în locul său fiind numit arădeanul Teodor Meleşcanu, un diplomat cu mare experienţă şi aliat al candidatului PSD.  Meleşcanu nu a rezolvat însă problema, deşi în turul al doilea s-a votat într-un ritm mai bun de­cât pe 2 noiembrie. Cozile din faţa secţiilor de votare au fost imense, iar ieşirea ministrului, care îi sfătuia pe românii de la Paris să nu mai stea la coadă în faţa secţiilor din capitala Franţei şi să facă bină să meargă la Nancy, unde secţiile sunt goale. Singura pro­blemă era că Nancy se afla la 385 de kilometri de Paris, o nimica toată, în opinia ministrului român. Şi uite aşa s-a ajuns la situaţia penibilă ca autorităţile române să ceară sprijinul forţelor de ordine din mai multe ţări pentru a-şi trimite acasă conaţionalii care au protestat după închiderea urnelor, pentru că nu au ajuns la rând să voteze. Trăgând linie, nu pot să nu spun că Meleşcanu a pierdut o foarte bună ocazie de a spune pas unei propuneri otrăvite de a intra în Guvern.
Toate aceste gafe ale guvernanţilor i-au făcut pe români să iasă masiv la vot, astfel încât bazinul electoral al PSD a fost înghiţit de cei care au votat cu Iohannis, astfel încât nu a mai contat deloc că în fiefurile PSD s-au descoperit subit tot felul de atracţii turistice, astfel încât lumea a plecat în excursie şi a mers aşa cum era şi normal să voteze pe listele suplimentare. Nu a mai contat nici faptul că prin anumite zone, colorate tot în roşu, au fost oameni care au fost obligaţi să-şi fotografieze buletinul de vot, pentru a nu fi daţi afară din serviciu şi nu a mai contat nici faptul că au fost cazuri în care rromilor li s-au spus că dacă vine Iohannis la putere vor fi trimişi în lagăre ca pe vremea lui Hitler.

Recomandările redacției