Toată presa din România a fost scandalizată, zilele trecute, din cauza faptului că un adolescent rrom, care are cetăţenia română, a fost bătut crunt undeva lângă Paris şi apoi abandonat într-un cărucior de supermarket. Se pare că individul ar fi spart un apartament, iar localnicii care s-au săturat de bandele de infractori care îi terorizau şi-au făcut singuri dreptate. Violenţa cu care a fost pedepsit băiatul, l-a făcut chiar şi pe preşedintele Franţei să intervină, pentru a condamna gestul, toată lumea vorbind de un atac rasist.
Lucrurile ar trebui privite mult mai nuanţat din punctul meu de vedere. Nu contează că tânărul bătut este rrom, român sau francez, ci dacă a spart sau nu casa cu pricina sau dacă are sau nu obiceiul să se ocupe cu astfel de lucruri. Dacă da, atunci cred că şi-a meritat soarta, orice ar spune acei apărători ai drepturilor omului, care în ultima vreme se transformă din ce în ce mai mult în drepturile infractorului, apărători care nu ştiu pe ce lume trăiesc. Dacă a fost un atac rasist, atunci autorii sunt vinovaţi din toate punctele de vedere, pentru că aşa ceva nu se poate accepta în secolul XXI.
Personal, am avut de nenumărate ori de-a face cu hoţii, chiar ieri noapte cineva mi-a furat capacele roţilor de la maşină, care era parcată undeva în Micălaca, într-o zonă luminată, în faţa unui bloc, deci individul sau indivizii a/au dat dovadă de tupeu maxim. Cu alte ocazii, diverse specimene certate cu legea, care fie vorba între noi, nu au fost prinse încă de Poliţie, mi-au furat sârma din vie, aşa că îi înţeleg cum nu se poate mai bine pe cei care vor să îşi facă singuri dreptate, în condiţiile în care oamenii legii nu reuşesc să-i prindă pe infractori, iar dacă îi prind, sunt obligaţi să-i elibereze din cauză că… nu prezintă pericol social. Păi în asemenea situaţii, deşi nu este legal, păgubitul este cum nu se poate mai îndreptăţit, din punct de vedere moral, să reacţioneze. Pe de altă parte, la fel de îndreptăţit, tot din punct de vedere moral, că din punct de vedere legal, situaţia este din păcate cu totul alta, este şi poliţistul să-i tragă pungaşului o mamă de bătaie pe care să nu o uite toată viaţa, dacă tot scapă de puşcărie, pentru că, nu-i aşa, societatea trebuie să dea dovadă de clemenţă faţă de un astfel de specimen. Un om al legii îmi povestea recent că, din păcate, s-a ajuns până acolo încât riscă să aibă neplăceri şi dacă vorbeşe mai urât cu o scursură a societăţii prinsă în cele din urmă, după cea muncit zile şi săptămâni în şir să finalizeze dosarul.
În astfel de condiţii stai să te întrebi ce interes au parlamentarii care au adoptat tot felul de prevederi care apără drepturile infractorilor şi ce interese au cei de la diferitele ONG-uri care militează pentru respectarea unor drepturi la care infractorii nici măcar nu ar trebui să viseze. Din punctul meu de vedere, după ce a încălcat legea, şi s-a dovedit acest lucru, un hoţ, tâlhar, violator, criminal sau orice specimen de acest gen trebuie considerat în afara legii, deci niciun fel de lege nu ar mai trebui să-l apere, iar în puşcărie, în loc să i se ofere condiţii de pensiune, cu apă curentă, baie şi televizor în cameră, ar trebui dus la muncă, în minele cele mai periculoase. Să vedem atunci dacă îi mai dă mâna să mai încalce şi a doua oară legea.
