Prima competiţie oficială din acest an în calendarul intern al Federaţiei Române de Tenis de Masă s-a consumat zilele trecute, la Dumbrăviţa. Este vorba despre Cupa României rezervată categoriilor juniori I şi II, CSM Arad prezentându-se cu o delegaţie numeroasă, coordonată de antrenorul Cristian Dodean.
La juniori II, Alesia Sferlea a fost cel mai aproape de medalie, clasându-se pe locul 5, Andreea Craiu a avansat până în faza primelor 16, în vreme ce la masculin, Mihai Şipoş şi Norbert Boka nu au depăşit faza grupelor.
La junioare I, Alesia Sferlea şi Irina Rus au avansat până în primele 16, iar Ana Barbu, Mădălina Orban şi Andreea Craiu până în primele 32. Un alt produs al tenisului de masă arădean, Adela Strună, formată la CS Municipal şi componentă a echipei arădene de Superligă, dar legitimată acum la Bistriţa, s-a clasat pe locul 5 la junioare 1.
Altfel, CSM Arad va alinia două echipe, una feminină (Daria Măguran, Angela Morar şi Maya Madar) şi alta masculină (Mihai Şipoş, Ionuţ Mortasifu şi Milan Berki), la Campionatele Naţionale pe echipe de juniori III (11-12 ani) de la Buzău, programate la sfârşitul acestei săptămâni. Delegaţia arădeană va fi condusă de Andreea Fistyulof şi Radu Muntean.

Recomandările redacției