O fată de doar 14 ani a fost găsită de jandarmii arădeni după ce aceasta a rămas în Arad, din greșeală. Se pare că fata a coborât într-o stație în care a oprit autocarul în care se afla, ca să meargă la toaletă. Din păcate, aceasta a fost lăsată la noi în oraș în loc să mai ajungă acasă, în Timișoara.
Panica s-a instalat și părinții au sunat acolo unde credeau că vor primi ajutor, anume, la jandarmeria din Arad.
Chiar dacă aceasta nu era o misiune cu care jandarmii erau obișnuiți, chiar dacă nu au fost nevoiți să oprească pe cineva din ilegalități, jandarmii s-au pus repede pe treabă și au reușit să găseasca fata cât de repede au putut.
„Ieri după-amiază ne-am confruntat cu o situație, să spunem, mai altfel decât cele cu care suntem obișnuiți.
Un timișorean ne-a sunat pe SNUAU 112 și ne-a cerut disperat ajutorul să-i găsim fiica de doar 14 ani. Ce s-a întâmplat: fetița călatorea cu un mijloc de transport în comun, pe itinerariul Marghita – Timișoara (și-a petrecut vacanța la bunici). În Arad, într-o stație unde autocarul staționa mai multe minute, a coborât să meargă la o toaletă. Surpriză! Când a revenit la locul unde trebuia să fie parcat, autocarul nu mai era!”, au relatat jandarmii pe pagina lor de facebook.
Aceștia au luat mai apoi legătura cu părinții și i-au asigurat că fata va fi în siguranță până la sosirea acestora la Arad, convenind să se întâlnească la ieșire din municipiu.
A1 13
Investiții realizate și proiecte de viitor în comuna Craiva: a doua capelă mortuară, drumuri modernizate; sală de sport multifunțională, cadastrare sau introducerea gazului
citește mai mult »