O fată de 16 ani, care a fost exploatată sexual în Belgia, a revenit în ţară în luna august şi urma să plece din nou cu o tânără de 19 ani, din Arad. Poliţiştii le-au prins pe cele două fete la vama Nădlac şi în urma cercetărilor doi bărbaţi din Buzău sunt acuzaţi de trafic de minori. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de DIICOT, copila de 16 ani ar fi fost recrutată şi exploatată sexual în Belgia de doi bărbaţi de 37, respectiv 34 de ani, încă din luna noiembrie a anului trecut.

La revenirea minorei în ţară, în luna august 2019, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că aceasta urma să plece din nou, de această dată însoţită de o altă tânără, în vârstă de 19 ani, din Arad, pentru a practica prostituţia în Belgia”, arată procurorii DIICOT.

De altfel, poliţiştii de frontieră le-au depistat pe cele două fete în timp ce intenţionau să plece din ţară prin Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac. Tinerele au fost luate de poliţişti şi duse la sediul parchetului pentru audieri, scrie gandul.info. În urma a două percheziţii ale DIICOT în judeţul Buzău, la cei doi bărbaţi acuzaţi că le-ar fi exploatat sexual pe cele două tinere, au fost ridicate mai multe documente, înscrisuri, telefoane mobile şi sume de bani. Procurorii DIICOT continuă cercetările pentru trafic de minori.

Recomandările redacției