FCC ICIM are un nou antrenor: Bogdan Bulj revine la Arad

0
69

Bogdan Bulj a fost numit, din nou, în funcția de antrenor principal al echipei FCC ICIM Arad până la finalul sezonului actual.
Tehnicianul sârb își va începe astfel cel de-al II-lea mandat pe banca echipei arădene, fără victorie după turul grupei roşii a Ligii Naţionale de baschet.
În precedentul mandat, a doua parte a sezonului 2016-2017 și în sezonul 2017-2018, Bulj nu a avut rezultate deosebite, cu atât mai surprinzătoare decizia conducerii clubului.
Sârbul s-a despărţit de ICIM la finalul stagiunii trecute, iar cel mai bun rezultat al său la cârma galben-albastrelor a fost Semifinala de Cupa României.
Bulj îl înlocuieşte pe banca tehnică pe conaţionalul Miljan Medvedj, care şi-a dat demisia sâmbătă, după ruşinoasa înfrângere de la Constanţa. Următorul meci al ICIM-ului e vineri, la Târgovişte, cu rivala CSM, prilej pentru antrenorul sârb de a redebuta la Arad cu o victorie.
Din această săptămână, e aşteptată la antrenamente şi americanca Chelsey Lee, transfer anunţat de FCC ICIM încă de la sfârşitul săptămânii trecute.

(foto: baschetarad.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.