Federația maghiară de gimnastică rămâne pe poziții: Arădeanca Cîmpian va reprezenta din nou România de abia la finalul lui 2019!

0
228

Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), Andreea Răducan, a declarat, pentru AGERPRES, că gimnasta Olivia Cîmpian va putea reprezenta din nou România abia începând cu luna decembrie a anului 2019 deoarece nu a primit dezlegarea din partea Federaţiei Ungare de Gimnastică.

Componentă a lotului naţional, Olivia Cîmpian a primit în luna octombrie a anului 2017 dreptul de a reprezenta Ungaria, însă în vara acestui an s-a răzgândit şi a decis să se întoarcă în România. Ea nu a apucat să concureze în nicio competiţie internaţională pentru Ungaria, însă reprezentanţii federaţiei de la Budapesta au refuzat să îi acorde dezlegarea, iar în aceste condiţii, conform regulilor Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, sportivul este suspendat 1 an.

„Am avut la Campionatele Mondiale discuţii cu reprezentanţii federaţiei din Ungaria, cu preşedintele şi secretarul general. Le-am explicat că acest copil îşi doreşte să practice gimnastica în continuare şi că nu este cazul să avem orgolii. Din păcate, Federaţia Ungară de Gimnastică nu şi-a dat acordul ca ea să poată concura din nou pentru România. Din acest motiv ea trebuie să aştepte încă un an până va putea participa oficial la un concurs”, a spus Răducan pentru AGERPRES.

Preşedinta a menţionat că Nadia Comăneci a încercat să îi convingă pe reprezentanţii Ungariei să îi permită Oliviei Cîmpian să concureze pentru România. „Ştiu că este dureros şi credeţi-mă că absolut tot ce a ţinut de mine am făcut. Inclusiv Nadia a încercat să ne ajute în soluţionarea situaţiei Oliviei Cîmpian. Am trimis toate documentele şi adresele necesare prin care am cerut Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG) să ofere dreptul gimnastei de a concura. Însă cei de acolo ne-au răspuns că, având în vedere regulamentele şi statutele federaţiei, Olivia Cîmpian poate concura începând cu decembrie 2019. Dacă federaţia ungară şi-ar fi dat acordul, ea ar fi putut reprezenta România imediat, pentru că ea nu a concurat pentru Ungaria la nicio competiţie şi nu are schimbată nici licenţa FIG. Însă nu am găsit înţelegere la cei din Ungaria. Ei ne-au spus că a fost o investiţie financiară şi morală în Olivia Cîmpian. Dacă punem investiţia României în acest copil în balanţă, cu siguranţă avem câştig de cauză, însă acum aceste lucruri sunt inutile”, a precizat Andreea Răducan.

Olivia Cîmpian, care împlineşte chiar astăzi 18 ani, nu va putea reprezenta România la Campionatele Mondiale programate în perioada 4-13 octombrie la Stuttgart, în cadrul cărora vor avea loc calificările pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. „Părinţii ei au crezut că va fi mai bine în Ungaria, şi-au dat seama apoi că nu e chiar aşa. Noi am primit-o cu braţele deschise, dovadă că ea e acum în pregătire la Deva unde este susţinută de clubul Cetate Deva, însă nu am primit dezlegarea din partea federaţiei ungare. Această suspendare face ca ea să nu poată participa la Campionatele Mondiale de anul viitor, o competiţie importantă în cadrul căreia vor avea loc calificările pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020”, a mai spus Andreea Răducan.

Olivia Cîmpian a concurat ultima oară pentru România la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca, din luna aprilie a anului 2017. Chiar dacă arădeanca își continuă antrenamentele la Deva, ea se va putea concentra și pe examenul de Bacalaureat pe care-l va susține în această vară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.