Stagiunea trecută, Victoria Felnac a ținut ritmul primelor echipe clasate în Liga a IV-a până la mijlocul turului, după care, încetul cu încetul a alunecat pe un loc 6 pe care l-a menținut până la final. Dan Cuedan a vorbit în special de lipsa de concentrare a jucătorilor săi, însă au existat și ceva restanțe financiare, care – între timp – s-au rezolvat. „Am achitat tot la zi, mai avem de rezolvat doar litigiul cu Butura și o vom face pe cale legală. Au fost create valuri artificiale, am auzit povești cu retragerea noastră din campionat, nici vorbă de așa ceva. Vom rămâne în prim-planul Ligii a 4-a! Urmează să facem câteva transferuri importante, care, pe lângă cei care au mai rămas, plus copiii care au confirmat deja, o să ne aducă rezultate cel puțin la nivelul sezonului trecut, dacă nu și mai bune”, spune Dan Ristin.
Președintele lui VI-FE a confirmat despărțirea de Dubeștean, Băd, Butura, Balint, Onița, Olariu, Petri, Cociuba, Nichici, Borteș și R. Popa (la ultimii trei renunțându-se, de altfel, încă din luna aprilie), în timp ce Bogdan Toc, anunțat la un moment dat ca proaspătă achiziție în „alb-roșu” preferă să se întoarcă în străinătate. „Am spus-o mereu, dragoste cu sila nu se poate. Nu ținem pe nimeni cu forța, mai ales că oferim condiții bune pentru Liga 4-a, de la salarizare, bază și teren de antrenament și joc. Gazonul chiar arată foarte bine, e o plăcere să te pre­gătești pe el. Suntem în discuții cu 5-6 jucători, probabil, săptămâna viitoare, vom avea lotul în proporție de 80-90% conturat”, a adăugat Ristin, care – deocamdată – s-a înțeles doar cu mijlocașii Baroti (Turnu) și Dachim (Sânpetru German).
Deocamdată, o echipă foarte tânără a Victoriei, plus experimentații Pașcalău, Moisă, Mărușteri sau Felnacichi a pierdut primul amical al verii, 0-1, cu Pecica. A decis Petru Măgulean, una dintre achizițiile estivale ale Progresului, dar felnăcanii nu s-au mișcat rău. „Am fost, în general, binișor pentru primul amical al perioadei de pregătire. Avem câțiva copii care au crescut mult anul trecut, cum ar fi Adam, pe care-l așteptăm din nou la echipă, Țugulescu, Stanciu sau Bogdan. Eu chiar aș paria pe acesta din urmă pentru noul sezon, va fi o surpriză foarte plăcută”, mai consideră Dan Ristin.
VI-FE mai are programat un meci amical și sâmbătă, împotriva timișenilor de la Făget, ocazie cu care ar mai putea apărea două-trei noutăți în lotul lui Cuedan. Miercurea viitoare, Victoria joacă din nou cu Pecica, apoi cu FC Sântana, Socodor şi – probabil – Periam.

Recomandările redacției