Comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, a declarat că la nivelul Comisiei Europene se are în vedere acordarea unui sprijin financiar pentru a ajuta fermierii români afectaţi de pesta porcină africană.

,,Discutând despre pesta africană, amândoi ne-am anunţat perspectivele şi impresiile vizavi de felul în care a evoluat această boală. În termeni de a detecta boala, faptul că am detectat peste 800 de focare, arată că sistemul de detecţie în România funcţionează bine. Pentru a putea eradica în timp util şi pentru a menţine situaţia care se află în momentul de faţă, am discutat ce alte măsuri financiare, sanitar-veterinare şi similare pot fi luate pentru a menţine situaţia într-un punct bun. Având în vedere că peste 75% din ceea ce înseamnă porci la nivel de gospodărie singulară se află în România şi sunt măsuri care sunt foarte greu de implementat şi luat. Şi, desigur, pe lângă control, supraveghere şi intervenţie ne gândim şi la măsuri financiare pentru a ajuta fermierii în aceste situaţii, astfel încît să treacă peste aceste momente. Guvernul a notificat Comisia Europeană recent pentru a putea implementa cât mai uşor măsurile de biosecuritate, astfel încât eliminarea bolii să fie cât mai timpurie. Când vom primi mai multe detalii în următoarele zile, ne vom putea uita foarte atent la cererea României şi vom şti foarte exact ce măsuri putem lua pentru a ajuta România”, a declarat Phil Hogan în cadrul declaraţiilor comune susţinute, joi, la Palatul Victoria, alături de prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Oficialul european a menţionat că, deja, de la nivelul Comisiei s-au alocat 2 milioane de euro pentru „partea de ajutor sanitar-veterinar”.

„Acum ne uităm la programul de dezvoltare rurală să vedem cum putem ajuta fermierii (…) pe această speţă”, a spus Hogan.

El a adăugat că a discutat cu premierul român şi vizavi de plafonarea pentru plata de redistribuţie directă şi plăţile directe pentru fermele mici şi medii.

,,Aşteptăm orice idee pozitivă care poate veni pentru a ne putea ajuta să-i menţinem în afaceri pe fermierii mici şi mijlocii aflaţi în aceste situaţii. Prin BEI şi alte fonduri de investiţii europene vom încerca să dăm un ajutor în această speţă. Mai târziu vă vom oferi câteva detalii despre această schemă de ajutor financiar”, a spus Hogan.

Comisarul european a mulţumit, totodată, Guvernului de la Bucureşti pentru sprijinul faţă de Politica Agricolă Comună şi în special pentru partea de finanţare.

„Aţi fost foarte puternici suporteri ai politicilor tradiţionale de coeziune şi Politica Agricolă Comună. Acest suport nu este uitat şi cu siguranţă se va ţine cont, în special, când discutăm bugetul pentru următoarea perioadă de timp. Ţinem cont că actuala politică de dezvoltare rurală a avut succes mare. La 40% aveţi cea mai mare rată de absorbţie a oricărui program de dezvoltare rurală din cadrul UE „, a declarat Hogan.

Oficialul european a punctat impactul financiar al ieşirii Marii Britanii din UE şi perspectivele viitorului buget al UE în acest context.

Recomandările redacției