apiaFermierii arădeni nu iau în seamă pro­gramările făcute de funcţionarii APIA, pentru depunerea cererilor de plată pe suprafaţă. Astfel, aglomeraţia, nervii şi întârzierile de procesare a informaţiilor sunt la ordinea zilei.
Conducerea Agenţiei de Plăţi şi Inter­venţie pentru Agricultură Arad anunţă că, de la începerea campaniei, din cei 2.470 fermieri programaţi să depună cererea de plată unică pe suprafaţă, s-au prezentat numai 1.677 fermieri. Dacă situaţia va persista, fermierii riscă să primească penalităţi.
„Precizăm că un procent de 30% din fermieri nu au respectat programarile efectuate de institutia noastră, programari materializate în in­vi- taţiile trimise fermierilor prin intermediul cărora aceştia erau chemaţi la o anumită dată şi oră în vederea depunerii cererii de plată. Consecinţa firească a nerespectării programărilor, astfel cum o cunoaştem din experienţele anilor anteriori, va fi aceea că la depunerea cererilor de plată se vor înregistra mari aglomerări“, sus­ţin reporezentanţii APIA.
Aceştia apelează la bunăvoinţa fermierilor pentru respectarea programărilor din invitaţiile primate. Aceştia trebuie să se prezinte la centrul local A.P.I.A. la data şi ora la care au fost programaţi.

Recomandările redacției