Centrul Cultural – Pastoral ,,Sfântul Nicolae” al Parohiei Arad- Bujac, Protopopiatul Arad, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului și Liceul cu Program Sportiv Arad a organizat, în seara zilei de 19 decembrie 2017, cea de a IV-a ediție a Festivalului coral ,, Vin colindătorii! ” inițiat în scopul  promovării colindului autentic, tradițional, și a cetelor de colindători .

Programul cultural- spiritual s-a desfășurat la biserica parohială cu hramul ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, în prezența Preasfințitului Părinte Dr. Emilian Crișanul, episcop-vicar, a reprezentanților unor instituții arădene și a unui mare număr de credincioși.

Protagoniști ai festivalului au fost, în ordinea prezentării repertoriului de colinde, grupurile corale arădene: ,, Armonii”, al Liceului cu Program Sportiv; ,,Eutherpe” al Colegiului de Arte ,, Sabin Drăgoi”; ,,Timotheos”, al Seminarului Teologic Ortodox; ,,Feciorii Colindători” al Parohiei Arad- Sânicolaul Mic și ,, Sf. Ioan Damaschin” al Facultății de Teologie Ortodoxă.

Prezentarea grupurilor de colindători și a repertoriului a fost făcută de către părintele paroh, dr. Vasile Pop, care, la final, a mulțumit tuturor participanților pentru bucuria de a fi într-o deplină comuniune de suflet și simțire ortodoxă și românească.

Întâistătătorul eparhiei, împreună cu Preasfințitul episcop Emilian au răsplătit strădania depusă și exprimată atât de frumos în graiul colindelor, cu diplome de onoare acordate dirijorilor, iar organizatorii cu daruri, dăruite tuturor colindătorilor.

În încheierea concertului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei a subliniat importanța și realizările Centrului Cultural Pastoral ,,Sfântul Ierarh Nicolae” al Parohiei Arad- Bujac, sub coordonarea preotului paroh, în activitatea pastoral- misionară, culturală și socială în cadrul Arhiepiscopiei Aradulu. De asemenea,  a felicitat pe toţii tinerii şi copiii din grupurile corale  participante şi pe gazde, îndemnându-i să promoveze pe mai departe, tradiţiile şi colindele străbune, transmiţând tuturor alese doriri de bine, sărbători binecuvântate şi un An Nou mai bun, plin de bucurii duhovniceşti.

Viorel Iute

 

Recomandările redacției