Cea de-a doua searăa Festivalului Internaţional de Muzică Americană şi Jazz a adunat, de asemenea, la Lacul Pădurice o mulţime de melomani. Sub titlul „Rythm and flavour of American Music”, Adrian Gaspar Trio (care a fost în Arad, de fapt,  un duo) şi Bramax Quartet din Serbia le-au oferit arădenilor momente liniştite şi plăcute.

Următoarea zi de festival este marţi, 17 iunie, atunci când în sala de concerte a Palatului Cultural veţi avea parte de o incursiune muzicală  în Gospel & Negro Spiritual, alături de Corul academic al Filarmonicii dirijat de Robert Daniel Rădoiaş şi acompaniat de Alin Văcean (pian), Mario Florescu (percuţie), Csaba Santa (bass) şi Toni Kuhn (keyboards).

Vă reamintim că toate concertele au fost reprogramate şi vor începe la ora 20.30, nu 19.30 (aşa cum este scris pe afişe).

Intrarea este liberă.

Vom reveni cu mai multe fotografii!

Recomandările redacției