Afis Festiva Romani covasintA patra ediție a manifestării cultural-folclorice intitulată „Festivalul Românilor de Pretutindeni” se va desfășura în această duminică, de la ora 17, la Covăsânț.
Ca în fiecare din celelalte trei ediții, locația în care se va ține festivalul este „Tabăra Ortodoxă de Păstrare şi Conservare a Tradiţiilor Româneşti”– un obiectiv deosebit, la a cărui realizare a contribuit întreaga comunitate covă­sânțană. În ediția acestui an a festiva­lului sunt implicați activ: Parohia Ortodoxă Covăsânţ şi „Asociaţia Păstrătorii Tradiţiilor Româneşti”, Primăria Comunei Covăsânţ, Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad dar și Ministerul Afacerilor Externe – prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni și Patriarhia Română – Sectorul Comunităţi Externe.
Oaspeții din diaspora sosesc astăzi – vor fi peste 80 de persoane – și vor fi găzduiți în comună. Ca în fiecare an pentru ei s-a organizat și un scurt program de vizite, Mănăstirea Feredeu fiind unul din obiective, după cum ne-a precizat primarul Traian Balint.
Manifestarea va începe cu participarea la Sfânta Liturghie – oficiată de preotul paroh împreună cu preoţii care însoţesc grupurile de români. Parada Portului Popular – pe traseul Biserica Ortodoxă și Tabără va începe la 16,30.
La ora 17 va începe programul propriu-zis, derulat pe spectaculoasa scenă a Tabărei Ortodoxe, unde vor putea fi văzute – alături de gazde: Formaţia de Dansuri Populare „Păstrătorii Tradiţiilor” ai Parohiei Ortodoxe Co­văsânţ și de ansambluri românești din țară – un număr record de grupuri de români din Timoc – Serbia, Timocul de Est – Bulgaria, Chişinău – Republica Moldova, Cernăuţi – Ucraina, Gyula – Ungaria.
„Confirmări de ultimă oră care ne-au bucurat tare ne-au venit din încă două locații. Astfel, și-au anun­țat prezența la festival un grup din Voievodina – adică Banatul Sârbesc (Serbia) și un grup din Săcal (Ungaria). Toate grupurile sunt însoțite de liderii zonali ai românilor și de preoții lor ortodocși. Noi nu putem decât să reînnoim asigurările că-i așteptăm pe toți cu drag să-i vedem evoluând pe scena de la Covăsînț“ a precizat preotul paroh Mihai Blaj,  pionul de bază al acestei manifestări de prestigiu.
Ar mai fi de adăugat și faptul că invitatul de onoare al festivalului este cunoscutul interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, acompaniat de formaţia „Crai Nou” din  Alba Iulia.

Recomandările redacției