Festivaluri, expoziţii şi concerte în aer liber la Zilele Aradului, ediţia 2014

0
110

zileleFestivalul Rock&Bikes, un concert cu Puya și Loredana, petreceri pe plajă, Festivalul Cătlanelor, parade fanfarelor, spectacole de muzică populară sunt doar câteva dintre evenimentele care se vor derula, timp de zece zile în municipiul Arad, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Aradului.  Manifestările vor avea loc în perioada 15-24 august, şi vor fi organizate atât în centrul oraşului cât şi în cartiere.

În acest an, Târgul estival va fi organizat în Piața Avram Iancu și pe strada Mețianu şi va fi animat de spectacole de dans, muzică folk și paradă de fanfare.

În cartierele Aradului vor avea loc spectacole de folclor, printre invitaţi numărându-se Tinu Vereşezan şi Aurel Tămaş.

Special pentru cei mici, Primăria a pregătit o zi cu spectacole, concursuri și jocuri distractive în noul parc al copiilor din zona Polivalentă, care va fi inaugurat cu această ocazie.Teatrul Clasic “Ioan Slavici”, Teatrul de marionete, Biblioteca “A.D.Xenopol” și Filarmonica de Stat Arad, Complexul Muzeal Arad și Muzeul Preparandiei au pregătit evenimente speciale, care se vor derula în cadrul Noapţii albe a instituţiilor de cultură arădene. În 21 august vor fi oaspeti la Zilele Aradului artiștii și artizanii din Pecs – Capitala Culturală Europeană a anului 2010. Conform tradiţiei, o seară specială va fi dedicată sărbătoririi cuplurilor de arădeni care împlinesc 50 de ani de căsătorie. La Zilele Aradului, arădenii de toate vârstele sunt așteptați la un spectacol sportiv la Gala Hipismului, dar şi la competiţia de canoe pe Mureș în ambarcațiunile lui Ivan Patzaichin. Consiliul Local al Municipiului Arad va marca într-o ședință festivă, în 22 august, împlinirea a 180 de ani de la primirea statutului de Oraș Liber Regesc, ocazie cu care vor fi acordate titluri și distincții unor personalități arădene.

La ceremonie sunt invitați oficiali reprezentând orașele cu care Aradul este înfrățit.

Zilele Aradului sunt sărbătorite, în fiecare an, în preajma zilei de 22 august, care marchează momentul istoric din anul 1834 când Aradul a obținut statutul de Oraș Liber Regesc.

 

PROGRAM

Vineri, 15 august

11.00 – 18.00 – Petrecere Kiss FM – Strandul Neptun – zona bazine

14.00 – 23.00 –Expoziţie foto – Platoul din faţa Palatului Administrativ

15.00 – 23.00 – Festivalul Rock & Bikes – Ştrandul Neptun

Sâmbătă, 16 august

10.00 – 22.00 – Târg Estival – Strada Meţianu, Piaţa Avram Iancu

19.00 – 19.45  – Concert susţinut de elevii Liceului “Sabin Drăgoi”

10.00 – 23.00 –Expoziţie foto – Platoul din faţa Palatului Administrativ

11.00 – 18.00 – Petrecere Kiss FM – Strandul Neptun – zona bazine

11.00 – 19.00 Gala hipismului arădean – Parcul chinologic

12.00 – 23.00 Festivalul Rock&Bikes – Ştrandul Neptun

13.00 – 15.00 Festival Rock&Bikes – Parada moto

19.00 – 23.00 Spectacol folcloric – Cartierul Bujac, terenul de fotbal

Duminică, 17.00 august

11.00 – 18.00 – Petrecere Kiss FM – Ştrandul Neptun – zona bazine

14.00 – 23.00 – Expoziţie foto – Platoul din faţa Palatului Administrativ

10.00 – 22.00 Târg estival

19.00 – 19.45  – Concert susţinut de elevii Liceului “Sabin Drăgoi”

20.00 – 22.00 Parada fanfarelor – Piaţa Avram Iancu

19.00 – 23.00 Spectacol folcloric  – Cartier Alfa – parc

19.00 – 23.00 Spectacol folcloric – Cartier Grădişte – zona blocurilor

Luni, 18 august

10.00 – 22.00 Târg estival

19.00 – 19.45  – Concert susţinut de elevii Liceului “Sabin Drăgoi”

20.00 – 21.00 Seară de dans – Piaţa Avram Iancu

21.00 – 22.00 Spectacol folk – Piaţa Avram Iancu

17.00 – 22.00 Vizitare Primăria municipiului Arad

17.00- 24.00 Noaptea albă a instituţiilor de cultură

Teatrul de Marionete  – Pinocchio 3D (ora 18.00)

Complexul Muzeal Arad (17.00 – 24.00)

Biblioteca Judeţeană “AD Xenopol” – (17.00 – 24.00)

Filarmonica de Stat Arad – Concert ora 20.30

Teatrul Clasic “Ioan Slavici” – “Dush(i) cu preshu” – ora 22.00

Muzeul Preparandiei (17.00 – 24.00)

Marţi, 19 august

11.00 –Simpozion ştiinţific naţional ,,Aradul în timpul primului război mondial şi făurirea României Mari” – Sala Regele Ferdinand a Primăriei Arad

10.00 – 22.00 Târg estival

19.00 – 19.45  – Concert susţinut de  “Lupus Dacus” – Piaţa Avram Iancu

20.00 – 21.00 Seară de dans – Piaţa Avram Iancu

21.00 – 22.00 Spectacol folk – Piaţa Avram Iancu

Miercuri, 20 august

10.00 – 22.00 Târg estival

19.00 – 19.45  – Concert susţinut de  “Lupus Dacus” – Piaţa Avram Iancu

20.00 – 21.00 Seară de dans – Piaţa Avram Iancu

21.00 – 22.00 Spectacol folk – Piaţa Avram Iancu

17.00 – 21.00 Inaugurare noul parc al copiilor (spectacol marionette, ateliere creaţie, jocuri, concursuri)

Joi, 21 august

10.00 – 22.00 Târg estival

19.00 – 19.45  – Concert susţinut de  “Mario&Teachers” – Piaţa Avram Iancu

20.00 Decernare diploma de aur – Micălaca, Parc 23 august

21.00 – 23.00 – Spectacol folcloric (Tinu Vereşezan) – Micălaca, Parc 23 August

17.00 – 22.00 Ziua oraşului Pecs la Arad (Parcul Eminescu)

Vineri, 22 august

10.00 – Şedinţă festivă a Consiliului Local Municipal – sala Regele Ferdinand

10.00 – 22.00 Târg estival

20.00 – 21.00 Seară de dans – Piaţa Avram Iancu

19.00 – 19.45  – Concert susţinut de  “Mario&Teachers” – Piaţa Avram Iancu

21.00 – 22.00 Spectacol folk – Piaţa Avram Iancu

11.00 – 18.00 Petrecere Kiss FM, de 10 ani în Arad, Ştrandul Neptun

19.00 – 23.00 Spectacol folcloric (Aurel Tămaş)- Cartier Micălaca, Parc 23 August

19.00-23.00 Spectacol folcloric (Aurel Tămaş) – cartier Aurel Vlaicu –Parcare Kaufland

Sâmbătă, 23 august

10.00 – Conferinţa “Economie şi societate” – sala Regele Ferdinand

10.00 – 17.00 Concurs Canoe “Ivan Patzaichin” pe râul Mureş

10.00 – 22.00 Târg estival

20.00 – 21.00 Seară de dans – Piaţa Avram Iancu

19.00 – 19.45  – Concert susţinut de  elevii Liceului de Artă “Sabin Drăgoi” – Piaţa Avram Iancu

19.00 – 23.00 – Concert muzică uşoară la Ştrandul Neptun – Les Elephantes, Bizares, Nicole Cherry, Akcent, Puyya, Loredana

Duminică, 24 august

9.00 – 18.00 Festival internaţional de folclor la Ştrandul Neptun

10.00 – 18.00 Festivalul cătlanelor – Ştrandul Neptun

18.00 – 22.00 Spectacol folkloric (Ştefan Muntenaş, Nelu Zadic, Lucian Zadic, Cristian Pomohaci, Mariana Anghel, Cornel Borza)

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.