„A fi poet este o virtute care nu se autoproclamă, ci se exprimă prin creaţie“

 

matiut decupat– Ioan Matiuţ povesteşte-mi pentru încălzirea cuvântului, o întâmplare din copilărie care te-a marcat suficient de mult încât să-ţi vină periodic în minte de-a lungul anilor.

-Dragă Petre Don, pentru că mi-ești simpatic, o să-mi fac un autodenunț al cărui obiect nu cred că se va prescrie vreodată: În copilărie, aveam un vecin de aceeași vârstă cu mine, care avea mania de a fura porumbei și iepuri de casă de la crescătorii amatori din sat. Nu cred să fi scăpat vreunul, fără măcar o vizită. Complici eram majoritatea colegilor lui de generație, din spirit de aventură sau pentru câte o mică recompensă, aleasă cu multă șiretenie, ca să fie de nerefuzat. De obicei ne punea să stăm de pază în timp ce el „opera”.

Într-o zi, pe când eram singur acasă, apare prietenul meu care mă roagă să-l ajut să fure niște porumbei pe care pusese ochii… Refuzul meu insistent a fost până la urmă înmuiat de o lanternă pe care mi-o doream demult și care apăru ca prin minune din buzunarul său. Așa că nu stau prea mult pe gânduri, iau lanterna și fie ce-o fi, accept complicitatea.

Până mă dezmeticesc bine, amicul mă duce în podul grajdului familiei mele, unde împreună cu tata, creșteam câțiva porumbei din rasele la modă: „poștași” și „ștroaseri”. Închide repede ieșirea și începe să-i prindă. Văzându-mă uluit și nehotărât, mă amenință că va spune tatălui meu cum tocmai i-am vândut frumoasele aripate. Speriat la culme, prind ultimele păsări, le îndes în sac, apoi îl ajut să dispară…

Întors acasă și văzând lipsa porumbeilor despre care mă juram că nu știu nimic, tata s-a dus direct la „faimosul” meu coleg de unde a reușit să recupereze vreo două perechi, restul fiind deja vânduți unor țigani care i-au revândut într-un sat din apropiere…

Ce a urmat, nu e greu de închipuit. Corecția aplicată de tata, m-a ajutat să nu uit niciodată cum mi-am furat propriii porumbei…

-Acum eşti un scriitor cunoscut, apreciat de multă lume cunoscătoare de literatură. Totuşi, spune-mi când au fost primele manifestări făţişe, obraznice şi hotărâte de a face poezie, literatură? Te-ai „înhăitat“ cu cineva anume în această sinucigaşă îndeletnicire, sau ai luat-o singur la drum? Cum ţi-a venit?

-Șansa mi-a scos în cale un poet valoros al generației 60, Ilie Măduța. Mi-a fost vecin și profesor doi ani la Școala Generală din Mișca. El mi-a aprins gustul pentru lectură, mi-a intuit sensibilitatea și potențialul liric încurajându-mi primele încercări. Asta se întâmpla pe la 14 ani. Apoi a urmat o perioadă mai lungă de experiențe și acumulări, până pe la vârsta de 22 de ani când am început să iau în serios poezia.

10172678_10202020907467672_1652071683_n-În anul 2011 ai participat la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt. Ai luat, cum se zice, pulsul raportului carte tipărită-carte electronică. Atunci ai afirmat: „Nu cred în apocalipsa cărţii tipărite“. Au trecut de atunci trei ani de cucerire îndrăcită a textului electronic. Îţi mai susţii acea afirmaţie cu apocalipsa?

-La acea ediție a Târgului Internaţional de Carte de la Frankfurt, cel mai mare târg de carte din Europa, mulți editori și distribuitori de carte, mai ales cei americani, se grăbeau să anunțe apocalipsa cărții tipărite și impunerea decisivă pe piață a celei electronice (e-book). Nu am făcut parte dintre entuziaștii acestei idei, iar timpul a dovedit că piața de e-book-uri evoluează destul de lent datorită multiplelor probleme pe care le are, în special cele legate de copyright. Cred în continuare că cele două formate, print și e-book, vor conviețui foarte mult timp și că nu se vor exclude una pe cealaltă. Fiecare va avea piața și susținătorii ei.

Mie nu de dispariția cărții tipărite în favoarea e-book-ului mi-e frică ci, de pericolul dispariției pur și simplu a creației literare autentice din viața noastră. De cei care nu mai citesc și de cei care profitând de asta își închipuie că reinventează o altfel de literatură. De la zero…

-Din ce în ce mai mult în lumea asta pragmatică, poeţii sunt consideraţi nişte tipi labili, nehotărâţi, sensibili aiurea, fără nici un rost palpabil, hăbăuci, mai mult toleraţi decât acceptaţi. Săracul, lăsaţi-l în pace: e poet! Ai primit mai multe premii literare pentru cărţile de poezie publicate, eşti un poet cunoscut. Tocmai de aceea te întreb direct, deschis: Ioan Matiuţ, nu îţi este greu să spui în public că eşti poet?

-Este adevărat că mulți folosesc în sens peiorativ noțiunea de poet. La fel de adevărat este și că poeții, la fel ca toți artiștii autentici, sunt ființe mai sofisticate, interiorizate și de multe ori dificile în relația cu ceilalți. A fi poet este o virtute care nu se autoproclamă, ci se exprimă prin creație. Cred că e important ca ceilalți, în special cei calificați, să spună că ești poet…

-Îndeplineşti următoarele funcţii ştiute de mine: redactor la Revista „Arca“, redactor şef la „Monitorul Cultural“, preşedintele Filialei Vest a Federaţiei Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România (FEDCR), redactor la Postul tv „Info tv“ precum eşti şi directorul prestigioasei Edituri „Mirador“. Plus că participi la nenumărate manifestări literare în ţară şi în străinătate! Dumnezeule!, cum poţi îndeplini decent toate aceste funcţii fără să fii ubicuu?488256_4071568381980_735718368_n

-Mulțumesc lui Dumnezeu că încă îmi dă timp și oarecare îndemânare pentru toate. Important este să nu le amestec… adică să fiu poet în afaceri și invers…

Aș fi bucuros să-mi pot permite să renunț la unele ocupații energofage și cronofage, în favoarea literaturii. Însă, recunosc, îmi place confortul, independența (inclusiv cea financiară) și poate că dintr-o oarecare disperare de a le obține, mă cufund uneori prea mult în mercantilismul atât de iluzoriu, dezumanizant și mutilant spiritual. Care, din păcate, guvernează lumea de azi…

-Până în prezent ai publicat şapte cărţi de poezie, unele fiind chiar traduse în alte limbi. Cărţi care au fost foarte bine primite atât de cititori cât şi de critică. La ce lucrezi tocmai acum?, iertată-mi fie indiscreţia. Nu eşti tentat să „ataci“ şi alte genuri literare decât poezia?

-Numai în literatură îmi pot permite o libertate deplină! Scriu doar atunci când „dă pe din afară”. Încerc să trăiesc din plin și fără prea multe limite, experiențele care mi se dau. Deocamdată mă exprim cel mai bine prin poezie dar dacă mă voi simți provocat și de alte genuri literare, cu siguranță voi încerca să las urme…

-Ioan Matiuţ, ce-ar fi să-mi răspunzi la o întrebare neîntrebată? Aşa, de dragul unui verb însingurat…

-Da, uite:

marginea dinspre

tine

a clipei

se ridică deasupra

cealaltă cu

mine

se lasă grea

la mijloc

viața

ca o apă curgătoare

-Foarte frumos răspuns la o întrebare nepusă de mine, ci de sufletul lui Ioan Matiuţ. Doamne dă bine!

Recomandările redacției