Se împlinesc 30 de ani de la Revoluția din ’89, moment istoric care a schimbat totul pentru România. Un asemenea reper din istoria țării va fi fi marcat prin mai multe evenimente, atât la nivel național, cât și local. Arădenii vor putea urmări în în avanpremieră un film românesc și documentare inedite din ultimii ani, care au ca principală temă Revoluția din 1989. Toate acestea vor rula la cinema Arta, în cadrul festivalului One World Romania la Arad, în perioada 6-8 decembrie.

Festivalul, care se află la prima ediție va aduce la Arad și invidați speciali.

Anul acesta sunt marcați 30 de ani de la Revoluția care a pus capăt dictaturii lui Nicolae Ceaușescu în România, dar și de la căderea Zidului Berlinului precum și de la primele alegeri libere din Cehoslovacia și Polonia. Acești 30 de ani de democrație în România și în Europa de Est constituie subiectul principal al primei ediții a festivalului One World Romania la Arad. Pe parcursul celor trei zile de festival de film, spectatorii vor avea ocazia nu doar să vizioneze documentare, ci și să discute despre ce înseamnă consolidarea unei democrații veritabile.

Așadar, între producțiile difuzate se numără: „Jurnalul liber“, „Zece minute cu clasa muncitoare”- în regia Florin Iepan, „De Crăciun ne-am luat rația de libertate” – în regia Cornel Mihalache, Cătălina Fernoagă, „Ivana cea Groaznică“ (Avanpremieră) – în regia Ivana Mladenovic și altele.

Intrarea la toate proiecțiile și evenimentele festivalului este liberă.

Organizator al evenimentului este Asociația One World Romania și beneficiază de cofinanțare locală.

 

Recomandările redacției