Arena „Ionuț Popa” a găzduit ultima acțiune a anului 2015 în sânul clubului Șoimii Pâncota. După seniori, a venit rândul juniorilor republicani antrenați de Leo Pința să aibă parte de un meci demonstrativ, urmat de o „pomană a porcului”  și momentul împărțirii de pachete de Crăciun. „Chiar a fost un an bun pentru juniorii nostri, câțiva dintre ei chiar bat serios la ușile primei echipe. Le mulțumim pentru seriozitate și implicare atât jucătorilor, cât și antrenorului Leo Pința”, a precizat Pavel Piroș.
Tot președintele grupării din Podgorie ne-a mai mărturisit că luni s-a achitat jucătorilor și membrilor staffului din circuitul primei echipe un salar. Este vorba despre cel aferent lunii octombrie. „Pe această cale vreau să le mulțumesc și antrenorilor și jucătorilor noștri pentru ceea ce au rea­lizat în acest an în Liga a II-a. În vară ne-am salvat de la re­trogradare, iar acum suntem aproape de zona play-off și una dintre formațiile res­pectabile din fotbalul românesc. Le mulțumesc pentru înțelegerea de care au dat dovadă în momentele mai grele și pentru modul cum și-au făcut treaba”, a adăugat Piroș.
Nu în cele din urmă, gândurile bune ale președintelui „alb-negrilor” merg către oficialitățile locale pâncotane, care fac eforturi mari să susțină activitatea grupării fotbalistice și sunt peste orașe mari și cu tradiție în sportul rege ca Oradea sau Reșița: „Mii de mulțumiri merg către cei care conduc orașul Pâncota sau, mai bine spus, în primul rând lor. Aici îi amintesc în special pe domnul primar, Iosif Retter, vicele Ștefan Pocrișer, city managerul, Monel Pîncotan, doamna contabilă, Elena Morar și bineînțeles toți consilierii locali. Le promitem că vom face tot ceea ce ne stă în putință ca și conducere executivă a clubului, plus antrenori și jucători, să le oferim un an 2016 cel puțin la fel de bun precum cel pe care îl încheiem peste zece zile”.
Pavel Piroș nu i-a uitat nici pe sponsorii și colaboratorii echipei de fotbal, dar nici presa.„Tuturor le doresc un Crăciun Fericit și La Mulți Ani!”

Recomandările redacției