woparComponenţii West Olympia Phoenix au avut o primă întâlnire în 2013, an a cărui primă parte o abordează cu gândul la cele trei partide rămase de disputat din grupa zonală. La finalul acestora, elevii lui George Mandache şi Alexandru Pteancu speră să prindă un loc călduţ, care să permită calificarea în faza următoare a întrecerii.
Pe 19 ianuarie arădenii joacă la Sibiu, iar pe 20 ianuarie vor fi la Sfântu Gheorghe. Ultimul meci e programat pe 26 ianuarie, atunci când WOPAR primește vizita celor de la Phoenix Corona Braşov.
În acest moment gruparea arădeană are două victorii și se regăsește pe locul 4 al clasamentului. „Vom aborda meciurile în aceeaşi formulă. E nevoie de continuitate, dacă vrem să facem ceva în viitor, nu să schimbăm lotul la fiecare 2-3 luni. Sunt mulţumit de băieţi pentru munca şi sufletul depus pentru proiectul nostru”, a subliniat preşedintele Alexandru Pteancu. „Am încheiat un an mai bun decât precedentul. Am avut condiţii superioare, cu trei antrenamente pe săptămână, săli pentru pregătire, transport, cazare, o masă după meciuri. Lotul s-a întărit, chiar dacă e loc de mai bine. Atmosfera e mult mai bună şi un mare câştig sunt jucătorii cu experienţă care ni s-au alăturat. Îmi doresc să putem câştiga măcar două din cele trei meciuri pe care le mai avem de discutat în serie, pentru a putea merge mai departe în campionat. Nu cred că am dezamăgit cu acest proiect. Din contră, se vede că vrem performanţă”, a adăugat conducătorul arădean.
De asemenea, conducătorul clubului arădean a reamintit că se continuă înscrierile la grupele de copii şi juniori, începând de la varsta de 7 ani. Informaţii suplimentare se pot afla la numărul de telefon 0747907242.

Recomandările redacției