FCC ICIM are un final dezastruos de an, cu două înfrângeri acasă împotriva unor echipe apropiate ca valoare. După ce în urmă cu zece zile, „galben-albastrele” erau învinse cu 64-61 de către CSM Târgoviște, sâmbătă seara, și Olimpia Brașov a plecat învingătoare de la Arad. Și asta în condițiile în care antrenorul Dan Calancea a avut la dispoziție doar 8 jucătoare pentru partidă, iar dintre acestea au intrat pe teren pentru mare parte din meci doar șase.
Elevele lui Miljan Medved au condus doar în primele minute ale partidei, mai apoi echipa oaspete preluând inițiativa. Primul sfert s-a încheiat cu scorul de 24-18 în favoarea Brașovului, diferența crescând la 9 puncte până la pauză (37-46). Apărarea a fost din nou vraiște, teamul de sub Tâmpa marcând deseori ca la antrenament, din „căciulă”, în timp ce atacul nu putea ține ritmul cu erorile grave din spate.
În partea secundă, ICIM s-a apropiat în repetate rânduri de egalare, dar aceleași greșeli copilărești din apărare le-au permis oaspetelor să câștige fără mari probleme (72-82, pe sferturi 18-24, 19-22, 17-17, 18-19) și să se înscrie cu șanse bune pentru locul 3, alături de CSM Târgoviște.
FCC ICIM rămâne pe poziția a V-a după acest rezultat, următoarea întâlnire urmând să aibă loc pe 12 ianuarie, în deplasare la Universitatea Cluj.
La finalul partidei, Miljan Medved a refuzat să ofere declarații. Nu o făcuse nici după disputa cu Târgoviște, așa că ne întrebăm oare i-a mâncat pisica limba? Sau dacă nu are ce spune și mai ales soluții de ieșire din mini-criză poate provoca o discuție cu conducerea clubului.
Echipe și marcatoare:
ICIM: Fodor 19, Burdgess 19, Dzombeta 11, Deura 11, Hadzovic 6, Mercea 4, Neagu 2
Brașov: Bartee 19, Pesovic 18, Podar 13, Al Ash Hab 12, Ferenczi 11, Filip 9.

Recomandările redacției