icimMarile rivale, care s-au întîlnit în finală şi acum două sezoane, au terminat sezonul regulat pe primele două poziţii, câştig de cauză avînd dâmboviţencele, cu dreptul de a disputa trei partide pe teren propriu şi numai două în deplasare. Echipa din Tîrgovişte şi-a pierdut însă avantajul, e 1-1 la general!
Aradul a dat lovitura în oraşul de lângă Turnul Chindiei, câştigând primul meci cu 59-54. Încă din primul sfert galben-albastrele şi-au anunţat intenţiile, terminând primele zece minute în avantaj, 19-12. Târgovişte a dat semne de revenire în sferturile doi şi trei, dar evoluţia gazdelor a fost destul de ştearsă. S-au apropiat la două puncte distanţă, 43-45. În sfertul patru însă, tot trupa lui Dan Moraru a avut iniţiativa și a câştigat cu 14-11, scorul final 59-54 în favoarea arădencelor.
CSM: Walker 11(1×3), Ajawon 10, Robbins 10, Mărginean 8, Miljkovic 8 (1×3), Matic 5, Davis 2.
Arad: Risper 13 (9 recuperări, 5 pase decisive), Brosovszky 11 (3×3) (3 pase decisive), LaPlante 10 (11 recuperări), Givens 9 (1×3) (7 recuperări), Wirth 8 (6 recuperări), Bartee 5 (1×3), Mercea 3 (1×3).
Atât de aproape de
fericire…
A doua seară, Universitatea Goldiș ICIM a început excelent, 25-16 după primul sfert şi 40-27 la pauză. Vedetele campioanei României s-au trezit însă și au reuşit în sfertul trei să întoarcă incredibil situaţia pe tabelă, după ce au câştigat sfertul cu 30-15! În ultima parte s-a mers cap la cap, cu cele două echipe trecând pe rând la conducere. Cu 8 secunde înainte de final, conduse cu 79-78, arădencele au avut atacul. Milovanovici a ratat însă ţinta şi CSM Tîrgovişte a egalat situaţia la general.
CSM: Miljkovic 15 (2×3) – Mărginean 15 (1×3), Robbins 11 (1×3) – Davis 11 (2×3), Tikhonenko 11. Au mai jucat: Ajavon 2, Walker 14, Pop, Huţanu.
Arad: Risper 24 (1×3) – Brosovszky 3 (1×3), Givens 7 – Wirth 22 (5×3), La Plante 6. Au mai jucat: Milovanovic 5 (1×3), Bartee 11 (3×3).
Finala se joacă după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, următoarele două partide urmînd să aibă loc la Arad, pe 7 şi 8 mai. „Suntem mulţumiţi cu 1-1 la general, mergem mai departe. Puteam câştiga şi marți, sigur că există regrete, dar să nu îl supărăm pe Dumnezeu. Cred că în cele două meciuri am obţinut ceva la care puţini se aşteptau. Au fost şi ceva probleme pe final de meci cu masa oficială, vom studia caseta, dar oricum rezultatul rămâne. Trebuie să uităm tot şi să o luăm de la capăt, mai e drum lung până departe. Ne întoarcem la Arad cu toate speranţele că putem realiza din nou o mare performanţă. Sunt sigur că ne aşteaptă o sală arhiplină, avem mare nevoie de minunatul public arădean”, a declarat Marcel Urban.

Recomandările redacției