Finanțele Publice continuă să se împrumute de la populație

0
67

Românii pot subscrie începând  din această săptămână și până la sfârșitul lunii octombrie 2019, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației. Este vorba de  Programul Tezaur, cu scadențe la 1, 2, și 3 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, respectiv 4,5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. „Programul Tezaur este un program de succes și o dovadă clară care certifică acest lucru sunt cei peste 50.000 de români care au investit mai mult de 2,6 miliarde de lei de la începutul anului până în prezent. Prin emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv persoanelor fizice, Ministerul Finanțelor Publice oferă o alternative sigură de economisire cu dobânzi și maturități atractive pe care românii o pot accesa și pe viitor“, se spune în comunicatul Ministerului Finanțelor. Titlurile de stat pot fi cumpărate:de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului; dar și prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar până în 29 octombrie 2019 de la oficiilr poștale din mediul rural. „Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni“, a precizat Călin Arusti, purtător de cuvânt la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de un leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea. Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori. Prospectul de emisiune, și orice eventuale modificări ale acestuia, se publică pe: http://www.mfinante.ro,    www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.