immConsiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România- Filiala Arad a organizat,  în parteneriat cu Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor Cluj şi o firmă privată, evenimentul  „Seara Performanţei în IMM”, în cadrul căruia au fost prezentate şi dezbătute nou­tăţi de ultim moment primind programul de minimis şi alte componente de sprijin pentru sectorul IMM.
Invitata specială a serii a fost Viorica Mureşan, expert în accesarea şi implementarea proiectelor de finanţare nerambursabilă, care şi-a împărtăşit cunoştinţele legate de subiect şi a răspuns întrebărilor din public.
S-au acordat, în final, premii firmelor care au obţinut anul precedent rezultate deosebite în activitate şi membrilor fideli, la categorii precum: „Tineri întreprinzători cu rezultate deosebite”, „Femei manager cu rezultate deosebite”, „Promovarea de noi tehnologii”, „Volum ridicat la export”, „Dinamică deosebită a dezvoltării”, „Sponsorizarea «Structurilor Teritoriale CNIPMMR»”.
Evenimentul a avut loc ieri, între orele 16: 30 şi 19: 30, la Hotel Central, iar sesiunea de prezentări a fost urmată de un cocktail.
(G.S.)

Recomandările redacției