madutaDeputatul Flavius Măduţa a adresat o scrisoare deschisă primarului Gheorghe Falcă şi consilierilor municipali având în vedere faptul că un proiect de hotărâre iniţat de acesta prin intermediul aleşilor USL nu a fost nici după câteva luni luat în discuţie în cadrul consiliului local.
Parlamentarul Flavius Măduţa face referire la proiectul de hotărâre privind cumpărarea imobilului în care îşi desfăşoară activitatea Şcoala Generală nr.1 „Mihai Eminescu”. „Apelez la această modalitate de exprimare pentru că toate căile oficiale de comunicare s-au dovedit nefuncţionale. În luna aprilie a acestui an, prin consilierii municipali ai USL, am iniţiat şi depus un proiect de hotărâre al CLM, pentru cumpărarea imobilului în care îşi desfăşoară activitatea Şcoala Generală nr. 1 «Mihai Eminescu». Situaţia aces­tei şcoli este bine cunoscută opiniei publice. Unitatea de învăţământ func­ţionează într-un spaţiu retrocedat, pentru care se plăteşte din anul 2006 o chirie foarte mare, aproape 10.000 de euro lunar. Spaţiul respectiv se degradează de la an la an, pentru că autorităţile locale nu au cadrul legal să reabiliteze clădirea iar proprietarii nu sunt dispuşi să facă acest lucru”, arată Flavius Măduţa în debutul scrisorii deschise.
Din pricina faptului că MAI nu poate da acest spaţiu către autorităţile locale, deputatul arădean a propus începerea negocierilor pentru cumpărarea spaţiului în care funcţionează şcoala. „Întrucât Ministerul de Interne nu poate elibera spaţiile solicitate de Primăria Arad, din motive care au fost date publicităţii, am propus o soluţie pentru şcoala respectivă: demararea negocierilor pentru cumpărarea spaţiului în care funcţionează şcoala. Aşa cum am arătat în proiectul de hotărâre, există cadrul legal pentru achizi­ţionarea imobilului. Municipalitatea poate contracta un credit iar ratele pot fi plătite din suma care acum este folosită pentru plata chiriei. Consider că dacă pot fi alocate şase milioane de euro pentru mansardarea Primă­riei, fără ca numărul funcţionarilor instituţiei să crească, poate fi achizi­ţionată o clădire cu însemnătate istorică pentru învăţământul arădean – mai ales că este mai bine să alocăm fonduri pentru a achiziţiona o clădire decât pentru plata chiriei”, mai arată Flavius Măduţa.
Faptul că au trecut nu mai puţin de cinci luni de la depunerea respectivului proiect de hotărâre, care nu a fost luat în discuţie, l-a determinat pe Flavius Măduţa să transmită această scrisoare deschisă. Acesta îi solicită primarului introducerea proiectului pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a consiliului local. „Domnule primar Gheorghe Falcă, au trecut cinci luni de la depunerea proiectului de hotărâre pentru achiziţionarea imobilului. Vă rog să dispuneţi – aşa cum cere legea şi cum presupun regulile democratice şi regulile bunului simţ – introducerea proiectului de hotărâre iniţiat de consilierii USL pe ordinea de zi a următoarei şedinţe CLM. Nepunerea în discuţie a proiectului iniţiat legal de către consilieri este un abuz. Dacă aveţi o soluţie mai bună, realiza­bilă, pentru Şcoala Generală «Mihai Eminescu», vă rog să o prezentaţi în Consiliul Local Municipal cât mai repede. În măsura în care o astfel de soluţie există, consilierii USL o vor sprijini. Domnilor consilieri municipali, vă rog să solicitaţi introducerea pe ordinea de zi a proiectului depus de către consilierii USL. Proiectul trebuie discutat iar dumneavoastră trebuie să decideţi care este interesul comunităţii arădene: puteţi vota pentru sau împotriva proiectului respectiv. Ignorarea proiectului de hotărâre şi ignorarea elevilor, părinţilor şi profesorilor de la Şcoala Generală «Mihai Eminescu» nu este o soluţie”, mai susţine Flavius Măduţa.

Recomandările redacției