madutaDeputatul USL Flavius Măduţa spune că în mod constant reprezentanţii PD-L Arad au indus în eroare arădenii cu privire la subiectul PNDI. „Ultima dezinformare se referă la aşa zisa tăiere de fonduri pentru acest PNDI. Guvernul Ungureanu este cel care a redus prin Ordonanţă de Urgenţă «măreţul» PNDI la nişte dimensiuni minuscule, lăsându-i finanţare pe 2013 şi 2014 doar pentru a reabilita maxim 25 kilometri de drum pe an pentru toată ţara şi interzicând încheierea de noi contracte în baza lui. Zilele trecute a fost adoptată în Parlament o lege privind aprobarea acestei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului Ungureanu, dată cu doar trei zile înainte ca acel Guvern să fie răsturnat de vechiul Parlament. Iată aşadar cum adevărul iese la iveală: PNDI a fost practic desfiinţat de Guvernul Ungureanu. Le-aş sugera celor din PD-L Arad să-l întrebe pe actualul senator de Arad Mihai Răzvan Ungureanu de ce a renunţat la PNDI. În caz că nu primesc niciun răspuns, îi ajut eu cu nişte rânduri din preambulul Ordonanţei de Urgenţă nr. 14 din 24 aprilie 2012 : « Pentru a îndeplini ţintele indicative, precum şi unul dintre criteriile de performanţă stabilite prin Scrisoarea de intenţie transmisă Fondului Monetar Internaţional, precum şi prin Memorandumul tehnic de înţelegere, în condiţiile constrângerilor bugetare cauzate de criza mondială şi pentru a asigura echilibrul şi stabilitatea economico-financiară, se impun măsuri imediate de redimensionare a Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii”. Iată, deci, dovada că acest PNDI a fost doar o minciună electorală care nu a făcut altceva decât să producă aşteptări fără acoperire pentru populaţie şi pentru administraţiile locale. Dacă într-adevăr acest PNDI era fezabil în condiţiile economice ale anului 2012, de ce Guvernul Ungureanu l-a redus la doar 74 milioane de lei pentru toată ţara, bani care nu ajung nici «pe-o măsea» faţă de numărul kilometrilor incluşi în program?” – întreabă deputatul Flavius Măduţa.
Prin OUG 14/2012, banii alocaţi pentru întreg programul PNDI au fost reduşi la 74 milioane lei pentru anii 2013 şi 2014. Din 2015, suma pentru acest program ar fi trebuit să crească la peste 600 de mii de lei. „…ca şi cum dintr-o dată ar fi dispărut toate motivele pentru care programul a fost redus la zero de la forma umflată artificial pe care i-a dat-o fostul ministru Elena Udrea…. Eu mă bucur că situaţia juridică a drumurilor afectate de PNDI este clarificată şi că admi­nistraţiile locale sau judeţene pot interveni pentru reabilitarea acestor drumuri. Asta deoarece prin legea adoptată de Parlament zilele trecute şi promulgată de Traian Băsescu toate drumurile pe care nu au început lucrări ce nu ar fi fost finalizate niciodată din lipsa fondurilor, vor reveni administraţiilor locale. Sper ca acum reprezentanţii PD-L în frunte cu Gheorghe Falcă să nu-i mai mintă pe arădeni spunându-le că nu e treaba lor să le refacă drumurile. Dacă tot insistă pe acest subiect, atunci îi pot cere detalii colegului lor de opoziţie, Mihai Răzvan Ungureanu, cel care a dat de gol minciuna PNDI. Trebuie să le spunem foarte clar oamenilor că drumurile pot fi reabilitate prin alocări de fonduri, nu prin contracte fără finanţare, aşa cum a fost cazul cu PNDI. Drumul Arad – Şiria a rămas în administrarea Ministerului Dezvoltării şi împreună cu ceilalţi parlamentari USL facem eforturi ca reabilitarea acestuia să înceapă cât mai curând având în vedere problemele cu legea pe care le are constructorul Nelu Iordache, un om de casă al PD-L care a câştigat licitaţia organizată de Guvernul Boc. Sunt conştient de faptul că oamenii s-au săturat de certurile politicienilor, de modul cum aceştia dau tot timpul vina unii pe alţii. Oamenii vor să be­neficieze de drumuri bune şi de aceea eu şi colegii mei din USL vom insista pentru rezolvarea cât mai rapidă a problemelor legate de drumul Arad-Şiria şi de alte proiecte ale administraţiilor locale. Este totuşi regretabil că în 9 ani de administraţie PD-L la Consiliul Judeţean Arad nu a fost reabilitat acest drum important pentru judeţul Arad. În schimb, Gheorghe Falcă insistă să dea banii oraşului pe un proiect fără utilitate precum acea fântână de pe Mureş în valoare de 5 milioane de euro. Ne este foarte greu să obţinem bani de la Guvern pentru drumuri sau pentru străzile din Arad dacă toţi văd cum cheltuim banii noştri pe-o fântână”, a încheiat deputatul USL Flavius Măduţa, preşedintele organizaţiei municipale a PSD Arad.

Recomandările redacției